Municipalitatea ieşeană a informat că şi în acest an, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, pensionarii ieşeni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice.
Acţiunea, ajunsă la ediţia a XVII-a, este organizată de către Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială.
"Beneficiarii campaniei sunt 11.587 de pensionari ale căror pensii cumulate nu depăşesc suma de 1.100 de lei, inclusiv pensionari de drept şi pensionari pe caz de boală. Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a 10 lei fiecare. Pentru a primi astfel de tichete valorice, pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Judeţene de Pensii, să aibă domiciliul în municipiul Iaşi şi să se afle în plată cu luna noiembrie. Tichetele valorice vor fi distribuite în perioada 13 decembrie - 12 martie, în mai multe locuri din oraş, în intervalul orar 8,30 - 15,30", se precizează într-un comunicat de presă transmis vineri de Primăria Iaşi.
Municipalitatea ieșeană împarte tichete sociale pensionarilor, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Restricţii de trafic pentru maşinile mai mari de 7,5 tone, pe DN 3 şi DN 4
21

779
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
779

23
Primăria Capitalei anunţă că monitorizează situaţia intervenţiilor pentru deszăpezire / Ce efective au fost anunţate de primăriile de sector
23

34
Situația traficului vineri seara: Porturile maritime, închise din cauza vântului. Zăpadă pe A2
34

826
Mesaj Ro-Alert: Fată de 12 ani dispărută din Sectorul 6. Poliția cere ajutorul populației
826

3.240
DOCUMENT Curtea de Conturi zguduie 'miracolul Bihor': erori de zeci de milioane și plăți nelegale în auditul pe perioada administrației lui Bolojan
3.240

818
Moarte absurdă pe terenul de golf: Un român a pierit strivit sub un Golf cart, în Germania
818

807
Anchetă amplă după ce 214 animale au fost găsite moarte într-o fermă din județul Cluj
807

21
Salvamont Brașov: 21 de cetățeni blocați pe munte au primit ajutor
21

56
Afecțiunea transformată în armă: traficul de persoane începe cu o promisiune de siguranţă
56

51
O „vrăjitoare” de aur, reținută după o înșelăciune de 75.000 de lei, în Capitală
51

30
Tinerii fermieri și provocarea PAC 2023–2027: Cum se calculează pragul de 40% al investițiilor. TVA inclus sau nu?
30

2.776
VIDEO România va avea un nou Drum Expres. Șoferii se vor putea bucura de el în 2030
2.776

















Comentează