Un motociclist în vârstă de 21 ani a fost grav rănit, vineri dimineaţa, într-un accident rutier produs în localitatea Feliceni din judeţul Harghita, fiind solicitat un elicopter SMURD pentru transportul acestuia la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, a precizat că, din primele cercetări, s-a constatat că tânărul, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 131, în localitatea Feliceni, dinspre Mărtiniş, "din cauze ce vor fi stabilite ulterior, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat, de 51 de ani, din localitatea Lupeni".
Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat, pentru AGERPRES, că motociclistul prezintă multiple fracturi deschise la ambele picioare şi pentru transferul său la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş a fost chemat în sprijin un elicopter SMURD.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că victima a fost preluată de echipajul SAJ cu medic, ulterior fiind transportată pe Stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc, unde a fost predată echipajului de pe elicopterul SMURD.
În urmă cu două zile, un motociclist de 18 ani a fost transportat la spital cu multiple traumatisme, în urma unui accident în care a fost implicat şi un autocamion, pe raza localităţii Sâncrăieni, ulterior acesta decedând la spital.
Motociclist rănit grav într-un accident, la Feliceni; a fost chemat elicopterul SMURD
Explorează subiectul
Articole Similare

201
Proiect în Parlament: PNL vrea să lase fără bani de la stat partidele care fac țara de rușine
201

194
Horațiu Potra rămâne în arest - ÎCCJ respinge contestația în dosarul în care e judecat și Georgescu
194

762
Sebastian Burduja revine cu precizări după ce a fost reclamat la CNCD în scandalul “oamenilor nebuni” de la stat: Dacă cinceva s-a simțit jignit, sigur, regret situația!
762

10
Liceul de Artă din Deva primeşte o clasă în plus, după un protest al părinţilor
10

1.676
„Retrageți declarațiile și cereți scuze!” – Sindicatul MIPE denunță jignirile lui Burduja, consilierul premierului răspunde
1.676

2.783
Tudorel Toader, despre obligaţia medicilor rezidenţi să profeseze în ţară: Comparația cu școlile din sistemul de apărare și securitate națională
2.783

3.388
Judecătoarea Stoicescu intervine după ce ÎCCJ a cerut sesizarea CJUE pentru pensiile magistraților: Nici nu știți ce mici deveniți pe zi ce trece
3.388

31
FOTO Adăpost de câini din Vrancea, închis după apariţia unor imagini cu maltratarea şi eutanasierea animalelor
31

1.406
Au început lucrările la fabrica în care se va produce obuzierul K9 în România: Coreea sprijină NATO în Europa
1.406

1.009
VIDEO Închisoare pe viaţă pentru bărbatul care şi-a ucis cu toporul iubita gravidă
1.009

374
Cine poate primi bani de la Guvern pentru pagubele provocate de vremea rea
374

2.265
Angajații Guvernului îl reclamă pe consilierul lui Bolojan la CNCD: „Discurs degradant și stigmatizant” (Document)
2.265

1.346
Ce au decis judecătorii în cazul spionului româno-moldovean, acuzat că a dat secrete de stat KGB-ului din Belarus
1.346

















Comentează