Jucătoarele române Monica Niculescu, Irina Bara şi Elena Gabriela Ruse au reuşit, joi, să acceadă în ultima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros.
Niculescu (32 ani, 141 WTA), cap de serie numărul 14, s-a impus în turul secund al calificărilor în faţa bulgăroaicei Eliţa Kostova (30 ani, 212 WTA), cu 6-0, 6-7 (1), 6-3, după două ore şi 38 de minute.
Monica a câştigat ambele dueluri anterioare cu Kostova, cu 6-2, 6-4 în 2012, în primul tur la Poitiers, şi cu 7-5, 7-5 în 2014, în optimi la Bucureşti.
În meciul decisiv, Niculescu o va înfrunta pe rusoaica Vera Zvonareva (36 ani, 182 WTA). Românca are 2-1 în meciurile directe, câştigându-l pe cel mai recent, în 2018, în primul tur la Poitiers, cu 4-6, 6-4, 6-3.
Irina Bara (25 ani, 163 WTA) a trecut cu 7-5, 6-2 în turul secund de britanica Harriet Dart (24 ani, 150 WTA), cea care o eliminase pe Mihaela Buzărnescu. Dacă numărul de winners a fost sensibil egal, 26 pentru Dart, 28 pentru Bara, diferenţa s-a făcut la erorile neprovocate, 30 pentru britanică şi 12 pentru româncă, într-o oră şi 26 de minute.
Bara va juca în ultimul tur contra olandezei Richel Hogenkamp (28 ani, 220 WTA), o confruntare în premieră.
Ruse (22 ani, 178 WTA) a trecut de americanca Francesca Di Lorenzo (23 ani, 134 WTA), cu 6-2, 7-5, într-o oră şi 35 de minute. Românca a dominat la mingile direct câştigătoare (28-9), dar şi la erorile neprovocate (36-15).
Di Lorenzo câştigase singurul meci direct, după ce Ruse a abandonat la scorul de 4-6, 7-6 (3), 1-0 pentru americancă, în 2018, în primul tur la Orlando.
Gabriela Ruse va juca în ultimul tur contra austriecei Barbara Haas (24 ani, 143 WTA). Singurul duel s-a încheiat cu victoria româncei, în 2018, în turul al treilea al calificărilor la Wimbledon, cu 6-0, 7-5.
Tot joi, Jaqueline Cristian (22 ani, 166 WTA) a fost învinsă în turul secund de argentinianca Nadia Podoroska (23 ani, 130 WTA), cu un sec 6-0, 6-4, într-o oră şi 17 minute. Cristian, care a comis de două ori mai multe erori neforţate (30-14), o învinsese pe Podoroska în 2017, la Surprise (Arizona), cu 6-4, 6-3, în primul tur.
Laura Ioana Paar (32 ani, 199 WTA) a fost eliminată de ucraineanca Marta Kostiuk (18 ani, 119 WTA), a doua favorită, care s-a impus joi, în turul secund al calificărilor, cu 6-2, 6-2, în 67 de minute.
Cristian şi Paar vor primi fiecare 16.000 de euro şi 20 de puncte WTA, în timp ce Niculescu, Bara şi Ruse şi-au asigurat câte 25.600 de euro şi 30 de puncte WTA.
Cinci românce au intrat direct pe tabloul principal, Simona Halep (cap de serie numărul 1), Patricia Ţig, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.
Monica Niculescu, Irina Bara şi Gabriela Ruse, în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

12
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
12

11
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
11

69
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
69

49
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
49

34
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
34

2.495
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.495

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46

103
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
103

111
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
111

109
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
109

79
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
79

36
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
36
















Comentează