Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Monica Macovei a afirmat marţi seară, la Ploieşti, că va ajunge cu certitudine în turul al doilea, în condiţiile în care românii nu îşi mai doresc aceleaşi partide şi nici candidaţii lor.
''Doresc să fiu preşedintele oamenilor, nu al partidelor. Categoric ajung în turul doi. Oamenii s-au săturat să fie furaţi, nu mai vor aceleaşi partide şi candidatul dat de partide'', a declarat Macovei.
În context, ea le-a transmis alegătorilor că în primul tur al alegerilor se votează cu inima, calculele pentru un vot util făcându-se în turul al doilea.
''Celor care spun că m-ar vota, cred în mine, mă iubesc, dar nu am şanse pentru că nu am un partid în spate, le răspund: dacă credeţi în mine, în programul meu, în faptul că voi face tot ceea ce spun, atunci votaţi-mă. Şansa mea e votul vostru. Votaţi-mă şi nu uitaţi că în primul tur se votează cu inima şi abia în turul al doilea mai faci un calcul şi poate votezi util'', a mai spus Macovei.
Fostul ministru al Justiţiei a susţinut că programul său electoral trece prin toate domeniile, iar ţinta este o Românie a oamenilor care merg zâmbind pe stradă.
''Tot programul pe care eu îl numesc 'viziunea pentru ţară' trece prin toate domeniile. Toate acestea sunt pentru a avea oameni fericiţi. Eu doresc o Românie a oamenilor care merg zâmbind pe stradă'', a adăugat Macovei.
Candidatul independent pentru funcţia de preşedinte al României Monica Macovei a efectuat, marţi, o vizită în municipiul Ploieşti, a mers într-o piaţă din oraş şi a avut o întâlnire cu susţinătorii săi, scrie agerpres.
Monica Macovei: Categoric ajung în turul doi
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

675
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
675

2.075
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
2.075

751
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
751

1.188
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.188

60
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
60

573
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
573

1.925
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.925

970
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
970

1.414
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.414

1.944
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.944

3.485
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.485

4.377
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
4.377

1.753
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.753
















Comentează