Schimbare istorică în învățământul superior din Marea Britanie: pentru prima dată în cei 32 de ani de existență ai Good University Guide, clasamentul realizat anual de The Times și The Sunday Times, universitățile Oxford și Cambridge nu se mai află în primele trei poziții.
În ediția din 2026, London School of Economics and Political Science (LSE) și-a păstrat poziția de lider pentru al doilea an consecutiv, urmată de Universitatea St. Andrews, pe locul al doilea. Universitatea Durham a urcat spectaculos până pe locul al treilea, în timp ce Oxford și Cambridge au coborât împreună pe locul patru, notează The Independent.
Este pentru prima dată când niciuna dintre cele două universități de tradiție nu reușește să intre în top 3. Anul trecut, Oxford ocupa locul trei, iar Cambridge locul patru – o tendință descendentă începută odată cu ascensiunea LSE și a Universității St. Andrews.
„Durham a înregistrat o creștere semnificativă, depășind pentru prima dată atât Oxford, cât și Cambridge. Calitatea predării și experiența studențească au fost factorii decisivi”, a declarat Helen Davis, editor al clasamentului. Ea a subliniat că universitățile britanice continuă să obțină „progrese remarcabile în medicină și tehnologie”, adaptându-și programele la cerințele viitorului – de la inteligență artificială, la robotică și politici publice.
Clasamentul ia în calcul criterii precum satisfacția studenților, standardele de admitere, nivelul cercetării, sustenabilitatea și perspectivele de carieră ale absolvenților.
Pe lângă performanța de top, LSE a primit și distincțiile de „Universitatea Anului pentru performanțe academice” și „Universitatea Anului în cadrul grupului Russell”, în timp ce Universitatea Durham a fost desemnată oficial „Universitatea Anului”.
La nivel regional, au fost evidențiate cele mai bune instituții: LSE în Londra, Durham în nord-est, Cambridge în est, Warwick în Midlands, Bath în sud-vest, Oxford în sud-est și Queen’s University Belfast în Irlanda de Nord.
Top 5 universități britanice în 2026:
London School of Economics and Political Science (LSE)
Universitatea St. Andrews
Universitatea Durham
Universitatea Cambridge
Universitatea Oxford
Experții atrag atenția că presiunea pentru admiterea la instituțiile de top rămâne uriașă, în timp ce universitățile mai mici se confruntă cu probleme de recrutare. Tot mai mulți tineri aleg să studieze aproape de casă, iar acest lucru a dus la crearea unei categorii speciale pentru universitățile care se remarcă prin burse și granturi generoase.


































Comentează