Influentul prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a primit marţi noi prerogative devenind prim-ministrul regatului petrolier, post deţinut în mod tradiţional de către rege, informează AFP preluat de agerpres.
Mohammed bin Salman, care este conducătorul de facto al regatului, a fost numit prim-ministru, se arată într-un decret al regelui Salman, tatăl său, publicat de agenţia oficială de ştiri Spa. "Alteţa Sa regală prinţul Mohammed bin Salman va fi prim-ministru ca o excepţie de la prevederile articolului (56) din legea fundamentală privind guvernanţa şi de la prevederile relevante cuprinse în legea consiliului de miniştri".
Mohammed bin Salman a fost anterior viceprim-ministru sub tatăl său, regele Salman, precum şi ministru al apărării. El este înlocuit ca ministru al apărării de fratele său mai mic, Khaled bin Salman, anterior adjunct al ministrului apărării.
Prinţul Mohammed, care a împlinit 37 de ani la sfârşitul lunii august, se află în prima linie pentru a-i urma tatălui său în fruntea celei mai mari economii a lumii arabe. Cunoscut ca MBS, el ar urma să devină de departe cel mai tânăr membru al dinastiei saudite care va urma la tron după moartea tatălui său, îmbătrânit şi slăbit. De la numirea sa ca prinţ moştenitor în 2017, MBS este cel care conduce de fapt regatul. În ultimii ani au circulat din ce în ce mai des zvonuri îngrijorătoare despre starea de sănătate a regelui în vârstă de 86 de ani, care a fost internat de două ori în acest an, cel mai recent în mai.
Bin Salman a trezit din letargie Arabia Saudită prin reforme ample, reprimând în acelaşi timp în mod brutal opoziţia. Rămâne însă un interlocutor esenţial la nivel internaţional.
Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia în luna februarie, regatul saudit - şi în special MBS - a încercat să iasă din izolarea diplomatică impusă de majoritatea ţărilor occidentale în urma asasinarii în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale din Istanbul. După creşterea preţurilor la energie determinate de invazia rusă, preşedintele american Joe Biden, fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi alţi lideri occidentali au vizitat însă regatul, unul din primii exportatori de petrol din lume, pentru a încerca să convingă Riadul să producă mai mult ţiţei.
Moștenitorul tronului Arabiei Saudite, prințul Mohammed bin Salman, a devenit premier și implicit șeful de facto al regatului
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.357
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
1.357

1.319
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc, condamnat după un accident rutier mortal - ce pedeapsă a primit din partea judecătorilor
1.319

524
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
524

1.488
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
1.488

819
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
819

2.314
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.314

1.385
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
1.385

4.906
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
4.906

1.795
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
1.795

2.347
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.347

1.624
Lovitură de teatru în privința proiectului care ar trebui să scadă facturile la căldură! Ciprian Ciucu: ‘Știrea este fake’
1.624

1.471
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.471

1.199
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.199

















Comentează