Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2017 - 2019 va suferi modificări în ceea ce priveşte normele de aplicare, sprijinul financiar şi măsurile din program, conform unor completări aduse Hotărârii Guvernului nr. 443/2017 aprobate în şedinţa de joi, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Astfel, pentru achiziţionarea prin intermediul cooperativelor de măturător, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox se introduce un termen de transmitere a proceselor verbale încheiate între cooperativă şi membrii acesteia, respectiv anual, după plata ajutorului, până la 1 martie, şi se reglementează sancţiunea aplicată în cazul în care nu sunt transmise în termenul prevăzut.
De asemenea, în cazul achiziţionării de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât şi pentru apicultura ecologică, se reglementează numărul maxim de medicamente care se pot deconta, respectiv trei medicamente diferite, în vederea controlului eficient al utilizării fondurilor alocate prin Program.
"În vederea autorizării furnizorilor de medicamente este necesar să se specifice că aceştia trebuie să fie autorizaţi sanitar veterinar pentru a putea comercializa medicamente, iar ca document justificativ să se prezinte copia documentului care atestă autorizarea sanitară veterinară. Având în vedere că se decontează 25% din totalul stupilor cu familii de albine deplasaţi în pastoral, în documentul care atestă aceasta trebuie să fie menţionat numărul de stupi deplasaţi în pastoral", precizează MADR.
Potrivit sursei citate, în scopul stabilirii eligibilităţii furnizorilor de cutii este necesară introducerea documentului de autorizare pentru comercializare a cutiilor, respectiv copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului a furnizorilor de cutii.
În context, pentru exactitatea reglementării, în cazul achiziţionării de mătci şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică se redefinesc dimensiunile minime/maxime ale efectivului deţinut în vederea achiziţionării de mătci şi/sau familii de albine.
De asemenea, se reglementează decontarea cheltuielilor în funcţie de efectivul deţinut, conform adeverinţei ANZ, pentru toate măsurile.
"Pentru evitarea creării condiţiilor artificiale este necesară reglementarea condiţiei ca furnizorii de medicamente, mătci, familii de albine sau stupi să nu poată fi şi beneficiari ai produsului pentru care sunt furnizori în Programul Naţional Apicol pentru perioada 2017 - 2019. Totodată, tot pentru evitarea creării condiţiilor artificiale, în cadrul Programului, solicitantul care este şi furnizor constituit sub o altă formă de organizare decât cea prin care solicită sprijin nu este eligibil", arată instituţia.
Nu în ultimul rând, termenul limită de depunere a cererilor pentru obţinerea sprijinului până la data de 15 august se înlocuieşte cu 1 august, din cauza timpului redus pentru efectuarea până la data de 15 octombrie atât a controalelor administrative şi la faţa locului, cât şi a plăţii sprijinului, având în vedere numărul mare de apicultori solicitanţi ai sprijinului.
Potrivit MADR, în conformitate cu prevederile Regulamentelor Europene, pentru anul 2018, cursul de schimb utilizat este cel stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017.
În perioada 2017 - 2019, România beneficiază de un buget de 21,5 milioane de euro pentru Programul Naţional Apicol, în creştere cu 7,2% faţă de suma alocată acestui program în perioada 2014-2016.
Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din program cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA, iar sprijinul financiar alocat pentru perioada 2017 - 2019 este de 21.508.480 euro, faţă de 20.045.340 euro repartizat pentru perioada 2014 - 2016.
Potrivit datelor MADR, suma totală alocată României se împarte astfel: pentru anul 2017 - 7.169.494 euro (3.584.747 euro buget UE/3.584.747 euro buget naţional); pentru anul 2018 - 7.169.498 euro (3.584.749 euro buget UE/3.584.749 euro buget naţional); pentru anul 2019 - 7.169.488 euro (3.584.744 euro buget UE/3.584.744 euro buget naţional).
România produce anual, în medie, 22.000 de tone de miere, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membri ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Modificări în Programul Naţional Apicol 2017 - 2019 (MADR)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

611
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
611

1.114
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.114

878
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
878

693
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
693

1.665
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.665

1.280
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
1.280

3.873
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.873

2.346
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.346

45
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
45

29
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
29

1.053
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.053

1.409
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.409

42
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
42

















Comentează