Miruță: România, pregătită să profite de avantajele post-conflict din Ucraina

Autor: Liana Ganea

Publicat: 17-09-2025 22:03

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat la Euronews că România accelerează proiectele economice pentru a rămâne un partener de încredere la nivel european, subliniind că „motoarele sunt aprinse” în ciuda dificultăților și a întârzierilor.

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismulu Radu Miruță, a afirmat într-un interviu la Euronews că România își consolidează poziția în Uniunea Europeană prin rezultate și acțiuni concrete.

„Acesta e calendarul safe, am aprins toate motoarele. E târziu, dar facem ce putem în aceste condiții. România se străduiește să stea la masa europeană și își câștigă respectul prin lucruri concrete”, a spus oficialul, potrivit Mediafax.

Miruță a arătat că, deși România „era pe o pantă descendentă”, Guvernul a reușit să schimbe direcția. „Guvernul a intrat în priză când eram în mijlocul mării. Nu avem tiparniță de bani, iar contractele erau de patru ori mai mari decât bugetul”, a explicat ministrul, adăugând că situația economică s-a stabilizat.

Referindu-se la contextul regional, Miruță a spus că finalul războiului din Ucraina va avantaja statele care se pregătesc din timp. „Cine găsește această finalitate mai pregătit o să fie mai câștigat. România are un avantaj suplimentar: poziția geografică. Pâlnia se îngustează și trece prin teritoriul nostru”, a declarat acesta, evidențiind și solidaritatea arătată de români față de refugiați și țările vecine.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri