Fata în vârstă de 13 ani, din Voineasa, căutată duminică seara cu forţe sporite de poliţişti, jandarmi şi pompieri, precum şi de localnici, a fost găsită în cursul nopţii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt potrivit Agerpres.
În vederea protecţiei fetei minore, poliţiştii au informat reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt.
O fată în vârstă de 13 ani, care a plecat duminică de la domiciliul său din comuna Voineasa şi nu a mai revenit, a fost căutată duminică seara de poliţişti, jandarmi, pompieri precum şi de localnici, atât în localitatea de domiciliu, cât şi în zonele limitrofe.
Minora de 13 ani din Voineasa, dispărută duminică de la domiciliu, a fost găsită
București
8°C
Articole Similare

15
Șoferii străini care încalcă regulile de circulație în România ar putea fi obligați să își achite amenzile înainte de a părăsi țara
15

171
Horoscopul zilei de 23 martie 2026. Racii își mută atenția pe zona juridică sau administrativă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
171

564
Rutina care te consumă pe ascuns - Cum îți dai seama de diferență: semnalul subtil pe care mulți îl ignoră până e prea târziu
564

64
Un adult şi opt minori, migranţi egipteni, depistaţi de jandarmi într-un camion, pe A1
64

59
Incendiu în bucătăria unui restaurant: Peste 40 de persoane s-au autoevacuat
59

104
VIDEO ÎPS Teodosie: 'Suntem în post, să nu ne înfruptăm peste măsură de bunătățile pământești'
104

1.093
Caz cu implicații majore în SUA: Femeie acuzată de crimă după ce a luat o pastilă pentru avort
1.093

119
Tragedie pe DN 2: Un mort și doi răniți după un accident rutier violent
119

100
Cuplu blocat în zăpadă pe DN 67C, salvat de jandarmi
100

4.796
Un bărbat a primit un 'ajutor' de la părinți în cel mai greu moment din viața sa, la 60 de ani după ce aceștia au murit: descoperirea i-a schimbat viața
4.796

102
Incendiu într-un apartament din Târgovișt: Locatarii evacuați, o femeie s-a intoxicat cu fum
102

2.935
VIDEO Imagini spectaculoase de pe ”autostrada urșilor”: Va lega România, când se va finaliza va lega România și va deveni noua cale spre Occident
2.935

53
Doi căţeluşi care au căzut într-o conductă de canalizare, salvaţi de pompieri
53
















Comentează