Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a susţinut, la Bruxelles, că forma actuală a Pachetului Mobilitate 1 este inacceptabilă pentru România şi a atras atenţia că impactul acestuia în sectorul transporturilor este îngrijorător, în condiţiile în care problema legată de întoarcerea vehiculului creează costuri suplimentare şi ar putea împiedica dezvoltarea economică a operatorilor de transport.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis miercuri AGERPRES, Lucian Bode a participat, în perioada 9-10 decembrie 2019, la Bruxelles, la o serie de întâlniri cu comisarii europeni pentru transport, piaţă internă, coeziune şi reforme, concurenţă şi dezvoltare regională, cu vicepreşedintele pentru o Europă pregătită pentru Era Digitală, dar şi cu preşedintele Comisiei TRAN din cadrul Parlamentului European.
În cadrul întâlnirii cu comisarul pentru mobilitate şi transport, Adina Vălean, ministrul Lucian Bode a subliniat importanţa pe care o acordă actuala conducere a ministerului proiectelor de infrastructură finanţate prin CEF, precum şi măsurile luate pentru implementarea acestora. De asemenea, pe parcursul discuţiilor cu directorul DG Move, Henrik Hololei, au fost abordate aspecte ce ţin de proiecte precum podul de la Grădiştea şi de posibilitatea propunerii unor proiecte pe căi navigabile interioare sau privind sistemele ITS/ERTMS.
Cu privire la Pachetul Mobilitate 1, ministrul Lucian Bode a reiterat faptul că impactul în sectorul transporturilor este îngrijorător. Ministrul român a susţinut drepturile transportatorilor români astfel încât aceştia să nu fie dezavantajaţi prin aceste reglementări. Totodată, ministrul Lucian Bode a subliniat că problema legată de întoarcerea vehiculului creează costuri suplimentare şi ar putea împiedica dezvoltarea economică a operatorilor de transport.
Seria întâlnirilor a continuat cu Karima Delli, preşedintele Comisiei pentru transport şi turism din Parlamentul European. În cadrul acestei întrevederi cei doi oficiali au abordat teme referitoare la proiectele majore de transport, cooperarea viitoare şi efectele ce pot fi generate de adoptarea Pachetului Mobilitate 1, a cărui formă actuală este inacceptabilă pentru România.
"Aspectele ce ţin de automatizarea şi inteligenţa artificială (AI), securitatea cibernetică şi dezvoltarea competenţelor digitale, cooperarea cu privire la tehnologia 5G au fost printre principalele subiecte abordate de către ministrul Lucian Bode la întrevederea cu Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţa Internă. Ministrul român a subliniat importanţa acordată de România stabilirii unui centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică, puternic, autonom, cu sarcini semnificative, exprimând interesul ferm al ţării noastre de a găzdui sediul acestui centru. Comisarul european a precizat că sprijină propunerea şi înţelege interesul legitim şi istoric al ţării noastre pentru centrul de competenţe şi pentru securitatea cibernetică. Cei doi oficiali au convenit ca la următoarea întâlnire, ce va avea loc în primul semestrul din 2020, să fie abordate subiecte precum educaţia digitală, dezvoltarea competenţelor digitale şi a aplicaţiilor de AL (Agile Learning)", se spune în comunicat.
Discuţiile cu oficialii europeni au continuat cu întrevederea cu comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira. În cadrul întâlnirii s-a pus accent pe importanţa asigurării implementării proiectelor finanţate prin politica de coeziune în vederea finalizării coridoarelor de transport europene.
Ministrul Lucian Bode a precizat că se va concentra pe eliminarea blocajelor în implementarea tuturor proiectelor şi accelerarea absorbţiei, iar comisarul şi-a arătat disponibilitatea pentru a sprijini demersurile autorităţilor române în accelerarea implementării, subliniind importanţa ritmului de absorbţie pentru asigurarea unui nivel adecvat de finanţare pentru politica de coeziune. În acest sens, Elisa Ferreira a precizat că autostrada Sibiu-Piteşti şi Varianta de Ocolire Bacău vor fi aprobate în următoarele luni, în prezent fiind în consultare inter-servicii la nivelul Comisiei.
La întâlnirea cu Margrethe Vestager, vicepreşedintele Comisiei Europene, aceasta s-a arătat încântată de noua abordare transparentă pe care ministrul Lucian Bode o are cu privire la dosarele referitoare la ajutoarele de stat. În acest sens, oficialul european a subliniat faptul că modul de lucru abordat de partea română este exact cel pe care şi-l doresc şi reprezentanţii Comisiei şi numai aşa pot fi obţinute rezultate, în privinţa dosarelor TAROM şi CFR Marfă, companii strategice ale ministerului.
La finalul fiecărei întâlniri, ministrul Lucian Bode le-a adresat oficialilor europeni invitaţia ca următoarele întrevederi să aibă loc în România, ocazie ce va permite inclusiv vizite la obiectivele de investiţii realizate cu ajutorul fondurilor comunitare. În urma lansării invitaţiei, comisarii Breton şi Ferreira au precizat că, în primul semestrul al anului 2020, vor fi prezenţi la Bucureşti.
"Promovarea intereselor României a stat la baza dialogului pe care l-am avut cu oficialii europeni. Este timpul să dovedim că suntem parteneri serioşi în relaţia cu Bruxellesul, deoarece numai aşa vom fi ascultaţi şi vom putea realiza proiectele necesare dezvoltării ţării noastre", a declarat Lucian Bode.
Ministrul Transporturilor a susţinut, la Bruxelles, că forma actuală a Pachetului Mobilitate 1 este inacceptabilă pentru România
Explorează subiectul
Articole Similare

151
A început sezonul demisiilor: Liderul PNL Constanța și-a anunțat demisia
151

1.491
VIDEO Ilie Bolojan anunță înghețarea marilor lucrări de infrastructură: Constructorii ar putea începe să lucreze pe banii lor
1.491

2.014
Laura Codruța Kovesi reacționează la documentarul Recorder și scandalul de la CAB: Afectează independența și reputația magistraturii din România
2.014

1.958
VIDEO Mesajul lui Bolojan pentru români, în plin val de austeritate: Nici pentru cei care decid nu este ușor
1.958

2.164
DOCUMENT Mutare cu mare impact în PSD: Felix Stroe a demisionat de la șefia PSD Constanța
2.164

891
Războiul cognitiv: cum ne este „hackuită” democrația
891

6.659
Laura Codruța Kovesi este în capul listei: A semnat scrisoarea magistraților, care dă startul unei revolte masive în sistemul de justiție
6.659

1.868
Ciprian Ciucu își prezintă principalele direcții ale mandatului la Primăria Capitalei: Se pregătesc investiții uriașe
1.868

261
VIDEO Claudiu Târziu: Investigația recentă publicată de Recorder pare să fie o acțiune țintită
261

2.095
BREAKING Călin Georgescu face Sărbătorile sub control judiciar: Este acuzat de șase infracțiuni grave
2.095

7.293
VIDEO Mircea Badea vine cu o altă perspectivă, după ce a văzut protestele stârnite de documentarul Recorder: Sunt fix aceiași oameni!
7.293

3.361
VIDEO Ilie Bolojan amenință cu penalități după ce lucrările cu bani europeni la calea ferată Oradea - Cluj s-au blocat: Înseamnă pierderi!
3.361

4.070
Prima reacție a ministrului Justiției după ce CSM a sesizat Inspecția Judiciară în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder
4.070




















Comentează