Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, l-au primit, luni, în Baza militară 'Mihail Kogălniceanu', pe şeful Apărării din Armata Canadiană, generalul Jonathan H. Vance, aflat în vizită în România, ocazie cu care au abordat stadiul cooperării între armatele României şi Canadei în cadrul NATO, ONU şi OSCE potrivit Agerpres
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, au discutat aspecte privitoare la situaţia de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre, precum şi stadiul cooperării între armatele României şi Canadei în cadrul NATO, ONU şi OSCE, dar şi bilateral.
Totodată, a fost subliniată coerenţa Parteneriatului româno-canadian în contextul aliat al regiunii Mării Negre, fiind exprimată aprecierea pentru continuarea participării active a forţelor armate canadiene la activităţile de instruire în comun cu militarii români, în special în domeniile aerian şi maritim, evidenţiindu-se prezenţa aeronavelor canadiene în cadrul misiunilor de poliţie aeriană consolidate, precum şi a navelor de luptă în cadrul grupărilor navale permanente aliate.
La finalul întâlnirii, atât ministrul Ciucă, cât şi generalul-locotenent Daniel Petrescu i-au mulţumit generalului Jonathan H. Vance pentru contribuţia avută la consolidarea capacităţii operaţionale a Armatei României, pentru susţinerea iniţiativelor regionale aflate în derulare, cât şi pentru sprijinul acordat detaşamentului românesc care execută evacuarea aeromedicală în Mali, se menţionează în comunicatul de presă.
În cadrul aceluiaşi eveniment, generalul-maior Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a decorat 16 militari canadieni cu Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene pentru modul în care aceştia şi-au îndeplinit misiunile în cadrul detaşamentului de Poliţie Aeriană, misiuni executate în cooperare cu militarii Forţelor Aeriene Române.
Canada participă, în prezent, cu personal şi aeronave de luptă CF-18, la misiuni de poliţie aeriană consolidată pentru descurajarea acţiunilor agresive în proximitatea spaţiului aerian naţional şi al NATO. De asemenea, Forţele Aeriene Regale Canadiene au mai executat misiuni în comun cu Forţele Aeriene Române şi în anii 2014, 2016, 2017 şi 2018 la 'Mihail Kogălniceanu' şi Câmpia Turzii.
În domeniul maritim, militarii canadieni au participat la exerciţiul SEA SHIELD, precum şi la misiuni în cadrul prezenţei avansate adaptate (tFP) şi Grupării Navale Permanente Aliate (SNMG2). Canada contribuie cu personal de stat major în cadrul unităţilor NATO de pe teritoriul României, Divizia Multinaţională Sud-Est şi Brigada Multinaţională Sud-Est. Misiunile desfăşurate în comun asigură dezvoltarea capacităţii de reacţie şi a celei de descurajare, ca parte a planului NATO de întărire a flancului estic al Alianţei, precum şi consolidarea interoperabilităţii între forţele aeriene române şi canadiene, se mai arată în comunicat.
Ministrul Nicolae Ciucă l-a primit la Baza militară 'Mihail Kogălniceanu' pe omologul său canadian
Explorează subiectul
Articole Similare

3.718
România va fi paralizată: Primarii intră în grevă. Ilie Bolojan se duce la una dintre cele mai grele întâlniri ale mandatului
3.718

1.024
'PNL nu trebuie să se userizeze, dar nici să se pesedizeze': Ilie Bolojan dezvăluie discuții aprinse din interiorul PNL
1.024

647
Ilie Bolojan, lămuriri despre scrisoarea adresată Curţii Constituţionale
647

1.127
Avertisment de la vârful BNR: Fără independență față de Guvern, politica monetară ratează lupta cu inflația
1.127

2.009
Scandal în Parlament, între PNL şi USR, după ce legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române a fost retrasă - Pălărie: Retragerea, pentru reacţia mea fermă / Fenechiu: Indecenţă, lipsă de colegialitate
2.009

77
Ilie Bolojan: "Ciprian Ciucu are toată susținerea noastră pentru problemele Capitalei"
77

104
VIDEO Senatorul Clement Sava: “România s- a ales cu banane din tratatul Mercosur”
104

2.020
Bolojan pune frână ajutoarelor pentru pensionari cerute de PSD: astfel de inițiative „nu fac decât să tensioneze”
2.020

422
Bolojan lovește în UDMR: locuitorii din Covasna și Harghita nu ar fi nemulțumiți din cauza impozitelor mărite, ci din cauza unor mize politice legate de Ungaria
422

46
VIDEO Ce spune premierul Bolojan despre restricționarea accesului tinerilor la rețelele de socializare
46

2.768
VIDEO Ilie Bolojan îi răspunde șefei ÎCCJ după atacurile la adresa sa: 'Mi s-a părut de bun simț. Nu le-am cerut să dea o sentință sau alta'
2.768

2.061
VIDEO Ilie Bolojan strânge și mai tare cureaua: "Noi nu mai putem consuma decât ceea ce ne putem permite"
2.061

3.266
Bolojan taie banii primăriilor și le spune să se descurce - Amenințări cu reorganizarea administrativă
3.266
















Comentează