Ministrul italian al Economiei, Roberto Gualteri, a declarat miercuri că estimarea grupului de lobby de afaceri privind un declin al PIB-ului de 6% în acest an, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), este realistă, transmite Reuters potrivit Agerpres.
"Din păcate previziunile sunt realiste. În acelaşi timp, putem spune că economia Italiei poate aspira la o redresare viguroasă", a afirmat Gualtieri, într-un interviu acordat publicaţiei Il Fatto Quotidiano.
Şi Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit luna trecută estimarea privind evoluţia economiei italiene în acest an, din cauza efectelor pandemiei.
Italia, a treia economie a zonei euro, ar urma să înregistreze un declin de 0,6% în 2020, faţă de o creştere cu 0,4% previzionată anterior, urmând ca PIB-ul să se redreseze în 2021, cu un avans de 0,8%, se arată în raportul FMI.
Gualtieri a adăugat că, în actualele condiţii, folosirea Mecanismului european de stabilitate (ESM) pentru a contracara declinul provocat de pandemie nu reprezintă o opţiune, dar Europa are nevoie de o politică fiscală comună, precum şi de "noi soluţii pentru a defini un răspuns comun, adecvat".
Şi preşedintele Eurogrupului, Mario Centeno, a anunţat că în următoarele zile miniştrii de Finanţe din zona euro vor accelera discuţiile privind folosirea Mecanismului european de stabilitate (ESM) şi a Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru a contracara declinul economic provocat de pandemie.
În 7 aprilie, Eurogrupul va avea o teleconferinţă unde se vor analiza măsurile de sprijin, aşa cum au cerut liderii UE săptămâna trecută, după disputa privind emiterea unor "euro-obligaţiuni", care ar împărţi riscurile pentru datoriile celor 19 state care au adoptat moneda unică.
În timp ce nouă ţări, inclusiv Italia, Franţa şi Spania susţin emiterea de "euro-obligaţiuni", ideea nu este acceptată de Germania, Olanda şi Finlanda.
Germania este dispusă să ajute ţările afectate, cum ar fi Italia, dar "pentru asta avem Mecanismul european de stabilitate, care poate activa miliarde de euro", au declarat pentru Reuters surse germane.
ESM dispune de o putere de peste 400 miliarde de euro şi are drept sarcină principală să salveze ţările care şi-au pierdut capacitatea de a se împrumuta de pe pieţe, ceea ce nu este cazul în prezent. Însă Mecanismul european de stabilitate poate oferi de asemenea ţărilor care solicită o garanţiei de împrumut, adică o sumă importantă care în principiu nu va fi utilizată dar care trimit e un semnal pentru a linişti pieţele.
Ministrul italian al Economiei estimează o scădere a PIB-ului de 6%
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

622
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
622

1.204
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.204

7.092
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
7.092

57
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
57

94
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
94

44
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
44

2.763
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
2.763

2.405
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
2.405

2.370
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
2.370

119
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
119

3.396
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
3.396

276
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
276

32
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
32
















Comentează