Revizuirea prognozei de creştere a economiei României la 6% în acest an este o veste bună, dar nu înseamnă că situaţia privind execuţia bugetară este complet rezolvată, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la un eveniment online.
"Este o veste foarte bună. Nu este vorba doar de veste bună de la FMI, ajustarea prognozei la 6%, e vorba şi de ajutarea prognozei la Banca Mondială, de la 3,5% la 4,3%, iar FMI de la 4,5% la 6%. E un cumul practic de veşti bune care nu fac decât să valideze premisele pe care am construit bugetul, premisele de creştere pe care am construit bugetul şi cred că e un mesaj de încredere foarte important. Acest mesaj de încredere şi aceste veşti bune nu înseamnă că situaţia privind execuţia e complet rezolvată. E o veste bună, suntem în direcţia bună, dar vorbim totuşi de nişte estimări. Depinde doar de noi şi de performanţa noastră, a guvernului şi a fiecărui ministru în poarte astfel încât aceste cifre să devină realitate. Dar avem încrederea acestor instituţii internaţionale, avem încrederea Comisiei Europene, avem discuţii foarte bune şi cu agenţiile de rating şi creăm premisele astfel încât să transformăm estimările în realităţi la sfârşitul anului", a spus Alexandru Nazare, la conferinţa online "Upgrade România - investiţiile, colacul de salvare al economiei", organizată de DC News.
În cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de FMI, instituţia financiară internaţională şi-a îmbunătăţit, semnificativ, estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, care va înregistra o creştere economică de 6,4%.
De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit şi estimările pentru 2022, până la un avans de 4,8%, faţă de o creştere de 3,9% cât prognoza în luna octombrie a anului trecut. Conform acestor estimări, performanţele economiei româneşti vor fi, atât în 2021 cât şi în 2022, peste media europeană de 4,5% în acest an şi de 3,9% anul viitor.
Autorităţile române au construit bugetul de stat pentru anul în curs mizând pe o creştere a economiei de 4,31%.
La finalul lunii martie, şi Banca Mondială a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti, indicând un avans al PIB de 4,3% pentru acest an, faţă de estimările anterioare, publicate în ianuarie, care mizau pe o creştere de 3,5% în 2021.
În ceea ce priveşte inflaţia, FMI a revizuit în sus estimările, arătând că România ar urma să înregistreze o creştere medie anuală a preţurilor de 2,8% în 2021, faţă de un avans de 2,5% cât prognoza în toamnă, pentru a se reduce la 2,1% în 2022.
De asemenea, în ceea ce priveşte deficitul de cont curent al României, dacă în toamnă FMI miza pe o diminuare a acestuia până la 4,5% din PIB în 2021, în prezent instituţia financiară internaţională estimează că acest deficit se va reduce foarte puţin, până la 5% din PIB în 2021 de la 5,1% din PIB în 2020, urmând ca în 2022 să se reducă la 4,7% din PIB.
Ministrul Finanțelor, reacție la prognoza FMI: 'O veste bună. Nu înseamnă că situaţia execuţiei bugetare este complet rezolvată'
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

1.626
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
1.626

1.323
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.323

1.183
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.183

708
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
708

1.808
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.808

1.303
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
1.303

4.407
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.407

2.399
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.399

55
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
55

30
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
30

1.062
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.062

1.513
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.513

44
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
44

















Comentează