Legea privind obligativitatea certificatului verde ar trebui aprobată cât mai rapid, pentru ca România să se pregătească pentru noul val Omicron, a afirmat, marţi, la Parlament, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Acesta a participat la dezbaterile din comisiile de specialitate, reunite, privind aprobarea proiectului de buget pe 2022 al Ministerului Energiei şi, la plecare, a fost întrebat de jurnalişti dacă el crede că este oportună angajarea răspunderii Guvernului pe Legea privind certificatul verde.
"Nu am discutat în Guvern despre certificatul verde, eu unul nu am participat la astfel de discuţii, şi mi-e greu să mă pronunţ dacă asumarea răspunderii în cazul certificatului verde este o opţiune", a răspuns Popescu.
Şeful de la Energie a arătat că o astfel de decizie aparţine premierului.
"Deocamdată nu am văzut niciun proiect de Lege în Guvern privind certificatul verde. Mă aştept ca domnul ministrul Rafila (Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii - n.r.) să vină în Guvern cu un astfel de proiect şi, odată ce va fi aprobat în Guvern, se va lua şi decizia", a continuat Popescu.
Întrebat dacă va fi împotrivă, el a răspuns: "Eu sunt un susţinător al certificatului verde, vedem că acest certificat este în toată Europa".
"Trebuie să ne protejăm. Nu susţin vaccinarea obligatorie, dar certificatul verde este cu totul altceva, aşa că nu văd de ce nu am avea o lege rapidă a certificatului verde, mai ales că ne aşteptăm la un nou val, al variantei Omicron, aşa cum vedem în spaţiul european", a susţinut Popescu.
El a adăugat că a primit zeci, poate sute de telefoane pe zi în ultima vreme pentru a nu vota Legea certificatului verde.
Ministrul Energiei, susținător al certificatului verde, după protestul de la Parlament: 'Legea trebuie aprobată rapid, pentru că ne aşteaptă noul val Omicron'
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

159
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
159

67
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
67

48
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
48

24
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
24

325
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
325

138
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
138

2.529
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.529

4.023
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.023

696
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
696

1.597
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.597

84
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
84

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

113
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
113















Comentează