Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, va participa, în zilele de 3 şi 4 octombrie, la Forumul de Securitate de la Varşovia, aflat la cea de-a 10-a ediţie, ce va avea ca temă centrală rolul din ce în ce mai relevant al Europei Centrale şi de Est pentru securitatea euro-atlantică, în actualul context de securitate.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), transmis luni AGERPRES, Forumul de Securitate de la Varşovia este una dintre cele mai prestigioase conferinţe dedicate cooperării transatlantice, tema centrală din acest an este dedicată rolului din ce în ce mai relevant al Europei Centrale şi de Est pentru securitatea euro-atlantică, în actualul context de securitate, iar oficialul român va participa la dezbaterile din cadrul panelului "Strategic Autonomy &Europe's Transatlantic Commitments".
Pe durata forumului, ministrul român al Apărării va avea şi o serie de întâlniri bilaterale cu omologii din Polonia şi Slovenia, precum şi cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, prilej cu care vor fi abordate aspecte ale situaţiei de securitate regională în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile adoptate la nivel NATO pentru întărirea posturii de apărare şi descurajare, respectiv aspecte care vizează cooperarea la nivel UE şi în plan bilateral, precizează sursa citată.
Totodată, Tîlvăr se va întâlni cu doi congresmeni americani, Thomas Keane şi Bill Keating, urmând ca discuţiile să fie axate pe aspecte legate de principalele ameninţări de securitate din regiunea Mării Negre, implicarea României în sprijinirea multidimensională a Ucrainei, precum şi principalele repere ale cooperării bilaterale România - SUA în domeniul apărării pentru dezvoltarea programelor de înzestrare şi a oportunităţilor de investiţii în sfera industriei de apărare din România.
Ministrul Angel Tîlvăr, la Forumul de Securitate de la Varşovia
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.565
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.565

48
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
48

421
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
421

1.744
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.744

73
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
73

5.106
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.106

3.326
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.326

2.272
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.272

3.581
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.581

3.594
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.594

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.495
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.495

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132














Comentează