Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, participă miercuri şi joi la Conferinţa comună a miniştrilor de externe şi cei ai sănătăţii din UE privind sănătatea globală şi la Reuniunea Consiliului ministerial informal de sănătate, care vor avea loc la Lyon şi Grenoble.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, cele două evenimente sunt organizate sub auspiciile Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene (PRES FR).
"Oficialii din statele membre vor avea oportunitatea de a discuta despre acţiunile derulate de Uniunea Europeană în sprijinul statelor în dezvoltare pentru favorizarea accesului echitabil la medicamente în contextul COVID-19, dar şi pentru consolidarea sistemelor sanitare naţionale", afirmă sursa citată.
Pe agenda de lucru a Reuniunii Consiliului ministerial informal de sănătate se vor aborda subiectele actuale privind modul de intervenţie şi rezilienţă a sistemelor de sănătate publică în cazul crizelor de sănătate şi dezvoltarea în comun a politicilor de creare a unei "Uniuni a Sănătăţii".
Miniștrii Sănătății din UE se reunesc, în contextul în care se vorbește tot mai mult despre ridicarea tuturor restricțiilor
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

33
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
33

43
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
43

22
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
22

276
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
276

137
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
137

2.521
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.521

4.019
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.019

696
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
696

1.595
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.595

84
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
84

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

112
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
112

82
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
82














Comentează