Membrii Guvernului au ajuns la Palatul Victoria, unde, miercuri seara, este programată o şedinţă a noului Cabinet, condus de Florin Cîţu. Premierul a anunțat însă că nu se organizează ședință de guvern, adică nu se ia nicio decizie, ci doar se anunță prioritățile pentru săptămâna viitoare.
Membrii Guvernului au depus jurământul de învestitură, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni.
În cursul după-amiezii, Guvernul Cîţu a fost învestit de Parlament cu 260 de voturi "pentru" şi 186 ''împotrivă''.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, în discursul său, că noul Parlament, noul Guvern, împreună cu toate autorităţile statului, inclusiv el, vor face reformele necesare, "schimbări semnificative, toate în beneficiul cetăţeanului", vor "repune economia pe picioare". El şi-a încheiat discursul cu îndemnul "La treabă!".
Începând de miercuri seara, noii miniştri îşi vor prelua mandatele la ministerele la care au fost învestiţi.
Miniștrii Guvernului Cîțu au ajuns la Palatul Victoria - Prima ședință după învestire, AMÂNATĂ
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

155
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
155

39
Oana Țoiu: Transmit gândurile mele de respect și apreciere comunității maghiare din România
39

2.062
Ilie Bolojan ambalează puternic "motorul" economiei: "Se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare"
2.062

2.497
Director responsabil de Orientul Mijlociu, acuzat că era la schi în plină criză a românilor blocați. Andrei Țărnea (MAE): 'Nu eu îi dau concediu'
2.497

2.786
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
2.786

7.313
Criza carburanților - Șefii OMV merg peste Nicușor Dan
7.313

3.182
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
3.182

1.937
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.937

79
Ilie Bolojan de Ziua Maghiarilor: Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre. Forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare
79

9.612
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
9.612

7.473
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
7.473

1.274
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.274

27.359
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
27.359
















Comentează