Ministerul Sănătăţii anunţă pe SEAP licitaţie pentru un sistem informatic integrat, în valoare totală estimată de 66.000.000 de lei, potrivit Agerpres.
Acesta este destinat digitalizării activităţii instituţiei, simplificării procedurilor administrative şi proceselor de lucru.
Demersul face parte din proiectul "Transformare digitală a Ministerului Sănătăţii", finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Durata contractului este de şase luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 6 octombrie.
"Obiectivul proiectului în cadrul căruia se derulează această achiziţie este reprezentat de creşterea capacităţii administrative a Ministerului Sănătăţii, prin simplificarea procedurilor aferente serviciilor prestate şi a proceselor de lucru interne, în scopul eficientizării activităţii şi al reducerii poverii administrative pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, prin implementarea unor soluţii de digitalizare a activităţii şi de furnizare a serviciilor către terţi", prevede anunţul.
Criteriile de atribuire sunt: componenta financiară (40%), experienţa profesională (40%), demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului (20%).
Ofertanţii vor demonstra că au prestat şi dus la bun sfârşit, în ultimii trei ani, în cadrul a maximum trei contracte, servicii similare ca şi complexitate sau anvergură de implementare sau dezvoltare a unei soluţii şi/ sau sistem informatic care să fi inclus şi furnizare de echipamente hardware şi software, în valoare cumulată de cel puţin 66.000.000 lei fără TVA.
Ministerul Sănătăţii: Licitaţie pentru sistem informatic, destinat digitalizării activităţii; valoare estimată de 66 milioane de lei
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 03-09-2025
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.015
Focar de Acinetobacter baumannii la secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț: DSP verifică neregulile raportate
1.015

1.704
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.704

349
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
349

89
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
89

43
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
43

806
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
806

158
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
158

2.569
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.569

4.215
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.215

710
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
710

1.621
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.621

87
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
87

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30
















Comentează