Ministerul Mediului demarează închiderea și ecologizarea a șase depozite municipale de deșeuri neconforme

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 16-05-2025 12:53

Actualizat: 16-05-2025 15:53

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șase depozite municipale de deșeuri neconforme au fost preluate de Administratia Fondului pentru Mediu pentru a fi închise și ecologizate, a anunțat vineri Ministerul Mediului.

„Preluarea celor șase depozite în vederea închiderii și ecologizării acestora reprezintă un pas esențial pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și pentru îndeplinirea obligațiilor față de Uniunea Europeană privind protecția mediului. Gropile de gunoi sunt considerate astăzi ca fiind una dintre cele mai periculoase metode de depozitare a deșeurilor, ele având efecte deosebit de grave atât asupra mediului, cât și asupra sănătății oamenilor. Problema depozitării deșeurilor este una dintre cele mai presante pentru țara noastră și, prin această măsură, contribuim activ la evitarea sancțiunilor în cadrul procedurilor de infringement și sprijinim tranziția României către o economie verde”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

AFM a preluat în administrare șase depozite municipale de deșeuri neconforme, pentru a fi închise și ecologizate: Vulcan (Hunedoara), Darabani și Săveni (Botoșani), Hurghiş – Câmpulung Moldovenesc (Suceava), Lipova (Arad) și Rupea (Brașov).

Cererea de finanțare pentru aceste lucrări va fi depusă în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021–2027.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri