Ministerul Finanţelor Publice consideră că măsurile macroprudenţiale, respectiv limitele impuse gradului de îndatorare a populaţiei, trebuie implementate doar în urma unor studii de impact complet fundamentate, care să valideze faptul că procesele de consum şi investiţii dar şi creşterea economică nu sunt grav afectate, potrivit unui comunicat al ministerului, scrie Agerpres.
Conform documentului, în cadrul discuţiilor avute în Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, Banca Naţională a României, în calitate de instituţie responsabilă cu analiza şi reglementarea condiţiilor de creditare a populaţiei, a prezentat aspecte referitoare la creşterea gradului de îndatorare a populaţiei, fără a propune limite privind gradul de îndatorare a populaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de credite acordate în monedă naţională sau valută.
În urma discuţiilor din cadrul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, s-a agreat ca Banca Naţională a României să efectueze un studiu detaliat privind gradul de îndatorare a populaţiei, urmând să prezinte informaţiile necesare pentru prevenirea creşterii excesive a creditării şi îndatorării populaţiei.
"Având în vedere calculele de impact ce urmează a fi prezentate, reprezentanţii Guvernului prin Ministerul Finanţelor Publice vor lua decizia optimă, având în vedere cadrul macroeconomic existent şi nevoia creşterii convergenţei reale cu ţările dezvoltate din Uniunea Europeană. Considerăm că măsurile macroprudenţiale trebuie implementate doar în urma unor studii de impact complet fundamentate, care să valideze faptul că procesele de consum şi investiţii dar şi creşterea economică nu sunt grav afectate", se mai arată în comunicat.
Ministerul Finanțelor: 'Sunt necesare studii de impact pentru limitarea gradului de îndatorare'
Explorează subiectul
Articole Similare

30
Zi cu bucurie la Biserica 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' - Parcul Călărași
30

185
Un bilanț tragic care nu se schimbă: România, campioana UE la accidente mortale
185

12
Ordinul privind structura anului şcolar 2026 - 2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
12

187
Cât îi costă pe români să-și repare mașinile după ce au dat prin gropi: Drumurile arată ca după bombardament
187

27
Tânăr arestat după ce a tâlhărit o femeie sub ameninţarea unui cuţit
27

3.681
Imagini cutremurătoare de la ferma de bizoni și cerbi din Cluj-Napoca: De la 'cea mai mare din Est' la câmp al morții
3.681

358
X pică din nou în aceeași zi: a doua avarie globală lovește platforma lui Elon Musk
358

3.244
Anul Calului de foc începe oficial pe 17 februarie: evită aceste greșeli dacă vrei să-ți protejezi norocul și prosperitatea în 2026
3.244

2.839
Mesaj dur din PSD. Daniel Zamfir: 'N-au decât să jelească. Tăvălugul tăierilor binomului Bolojan–USR a fost oprit'
2.839

1.889
Amenzile trimise prin poștă au termen-limită pentru executare, iar în anumite situații șoferii pot scăpa de plată
1.889

22
Apicultorii ies în stradă pentru a cere subvenţii şi eliminarea impozitului pe camioanele apicole
22

932
Înghețați la datorie: Europol acuză 11 grade în sediul Poliției din Gheorgheni, condiții 'ca într-un depozit frigorific' / Între timp, centrala a fost repornită
932

29
Bărbatul care a ucis un copil de trei ani, fiul concubinei lui, a ajuns după gratii
29

















Comentează