Ministerul Culturii organizează, sâmbătă, cu ocazia Zilei Cinematografelor, o serie de evenimente prin intermediul instituţiilor subordonate, care pun în lumină cea de a şaptea artă: de la proiecţii cinematografice, la workshop-uri, ateliere şi discuţii tematice, concursuri de desen inspirate din animaţie la Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Timişoara, Opera Naţională din Cluj-Napoca.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, transmis AGERPRES, în aceeaşi serie se înscriu şi acţiunile organizate la Muzeul Naţional al Satului, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Naţional Peleş.
Totodată, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" va prezenta pe reţelele sociale scurtmetrajul documentar "Cântecele Renaşterii"/"The Renaissance Songs" (1969), cu participarea Corului Madrigal, condus la acea dată de către fondatorul său, Maestrul Marin Constantin.
Cinematografele din reţeaua RADEF România Film vor avea un tarif unic redus de 8 lei/bilet, sâmbătă, care se va aplica la toate spectacolele, pentru a marca Ziua Cinematografelor (10 septembrie).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, transmis AGERPRES, cinematografele active în reţeaua RADEF România Film sunt: Europa Bucureşti, Patria Craiova, Arta Sibiu, "Florin Piersic" Cluj Napoca, "Sergiu Nicolaescu" Târgu Jiu şi Cinema Mon Amour din Piatra Neamţ.
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a salutat, marţi, organizarea în premieră în România a Zilei Cinematografelor, subliniind că trebuie să acordăm atenţia cuvenită filmului şi ca formă de artă, dincolo de aspectele comerciale.
"Ziua Cinematografelor este o premieră pentru România şi merită să fie mediatizată. Filmul cred că este cea mai democrată formă de artă pentru că este toată lumea expusă la film într-o formă sau alta. Totuşi cred că trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită ca şi formă de artă importantă, dincolo de aspectele comerciale, dincolo de tot ce înseamnă să spunem cinematografia made in Hollywood. Filmul este totodată o artă extrem de importantă, iar România a fost dintotdeauna pe harta acestei forme de exprimare artistică, şi suntem, în continuare şi prin Ministerul Culturii, dar nu numai, parteneri pentru toţi cei cei care vor să îşi exprime creativitatea în această formă", a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă organizată de Asociaţia Operatorilor de Cinema (AOC), în parteneriat cu Ministerul Culturii, dedicată anunţării organizării, în premieră, sâmbătă, a Zilei Cinematografelor.
Ministerul Culturii organizează proiecţii cinematografice, discuţii tematice şi ateliere de Ziua Cinematografelor
Explorează subiectul
Articole Similare

14
Un cântec interpretat de Mariah Carey a doborât recordul de săptămâni petrecute pe primul loc în topul Billboard
14

11
Mii de gheţari ameninţaţi cu dispariţia în fiecare an din cauza schimbărilor climatice (studiu)
11

9
Prieteniile dintre delfini acţionează ca un ser natural antiîmbătrânire (studiu)
9

40
Muzeul Luvru din Paris a fost închis luni din cauza unei greve a angajaţilor
40

31
Mii de urme de dinozauri, descoperite în Parcul Naţional Stelvio din Italia
31

62
O petrecere de nuntă din Germania s-a încheiat cu o bătaie generală; mireasa a fost spitalizată
62

13
Al doilea sezon al serialului TV "Fallout" explorează povestea din jocul video "New Vegas"
13

31
Lansare în premieră naţională a Sistemului Virtual de Instruire pentru Ancheta Criminalistică, la Universitatea Valahia
31

23
Music Gallery, o nouă atracţie culturală cu peste 4.000 de vizitatori în mai puţin de două luni
23

59
VIDEO Mănăstirea Pantocrator a găzduit încă două zile pline de colinde
59

58
VIDEO Concert caritabil la care a participat ÎPS Teodosie, suma strânsă a depășit 40.000 de lei: 'Postul trebuie întotdeauna să fie unit cu rugăciunea și cu milostenia'
58

24
Starul argentinian Lionel Messi încheie un turneu plin de evenimente în India
24

49
Whoopi Goldberg şi gazdele emisiunii „The View” l-au criticat pe Trump pentru că l-a „atacat” pe Rob Reiner după moartea sa tragică: „Ruşinos şi dezgustător”
49





















Comentează