Mii de luptători ucraineni capturaţi recent de forţele ruse la Mariupol, port strategic la Marea Azov, urmează să fie aduşi în faţa justiţiei în regiune, potrivit liderului regiunii separatiste Doneţk, transmite marţi DPA, potrivit Agerpres.
Un ''tribunal internaţional'' va fi organizat pentru aceşti combatanţi ucraineni, care timp de mai multe săptămâni au opus o rezistenţă curajoasă în faţa forţelor ruse în combinatul siderurgic Azovstal, a declarat liderul aşa-numitei ''Republici Populare Doneţk'', Denis Puşilin, citat de agenţia de presă rusă Interfax.
Anunţul ar putea afecta speranţele reluării discuţiilor dintre Kiev şi Moscova consacrate eventualei încetări a ostilităţilor. Ucraina a solicitat în mod repetat ca luptătorii săi capturaţi la Mariupol să fie eliberaţi de Rusia în cadrul unui schimb de prizonieri.
La trei luni de la începerea agresiunii militare în ţara vecină, forţele ruse încearcă să-şi apere poziţiile de la nord de Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, pregătind o nouă ofensivă împotriva oraşului Sloviansk, situat mai la sud.
Potrivit unor surse ucrainene, operaţiunile ruse din zona oraşelor Severodoneţk şi Bahmut au fost sortite eşecului.
Ministerul Apărării britanic a afirmat luni că în primele trei luni ale invaziei ''Rusia a înregistrat probabil un bilanţ al deceselor similar cu cel al Uniunii Sovietice în timpul celor nouă ani de război în Afganistan''.
''O combinaţie de tactici slabe, acoperire aeriană limitată, lipsă de flexibilitate şi o strategie de comandă ce riscă să sporească eşecul şi să repete greşelile a condus la această rată a pierderilor ridicată, ce continuă să crească în ofensiva din Donbas'', a explicat ministerul citat.
Între timp, Ucraina primeşte mai mult sprijin din partea unei alianţe a ţărilor occidentale. La finalul unei videoconferinţe a ţărilor care susţin eforturile Ucrainei de a se apăra în faţa invaziei ruse, secretarul american al apărării Lloyd Austin a anunţat că aproximativ 20 de ţări au aprobat transporturi de arme către Kiev.
Grecia, Italia şi Polonia au convenit să trimită sisteme de artilerie, a spus şeful Pentagonului, în timp ce Danemarca a promis rachete, iar alte ţări vor oferi asistenţă pentru instruirea militarilor ucraineni.
Austin a adăugat că, de la prima conferinţă desfăşurată în aprilie în Germania, grupul ţărilor care sprijină eforturile Ucrainei de apărare în faţa agresiunii ruse a ajuns la 47 de membri, acum participând şi Austria, Bosnia, Columbia şi Irlanda.
Militarii ucraineni capturați la Mariupol vor fi judecați de un 'tribunal internațional'
Articole Similare

572
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
572

680
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
680

22
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
22

592
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
592

24
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
24

2.100
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
2.100

24
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
24

74
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
74

1.331
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
1.331

2.183
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
2.183

2.295
În raportul serviciilor secrete apare scris negru pe alb: amenințarea din partea Rusiei e tot mai mare
2.295

2.112
Politolog rus, teorie matematică privind refuzul de unire între România și Moldova: „Ar perturba echilibrul actual”
2.112

1.550
Bătălia pentru Pokrovsk - Presiunea rusă scade, Ucraina rezistă
1.550

















Comentează