Militarii români dislocaţi în Republica Mali au executat prima misiune reală de evacuare medicală în teatrul de operaţii

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 29-10-2019

Actualizat: 29-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Militarii români dislocaţi în Republica Mali au executat, marţi, prima misiune reală de evacuare medicală în teatrul de operaţii, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.

Citește și: Florin Cîțu după ce a picat votul din Parlament: ‘A fost un vot politic’ .

Potrivit unui comunicat al MApN, echipajele celor două elicoptere IAR 330 L-RM, unul configurat pentru evacuare medicală şi un al doilea cu rol de sprijin, s-au mobilizat în vederea evacuării unui militar ONU aflat în misiune de patrulare şi care intrase în şoc termic din cauza temperaturilor ridicate.

"Pe timpul deplasării cu aeronava, pacientul a fost asistat de echipa medicală formată dintr-un medic şi doi asistenţi medicali cu competenţe de evacuare medicală şi asistare a pacienţilor. După aterizarea aeronavei, pacientul a fost preluat de către ambulanţa din cadrul spitalului ROL 1 german pentru continuarea tratamentului şi supraveghere", se precizează în comunicatul MApN.

România contribuie, începând din luna octombrie, la eforturile internaţionale de menţinere a păcii cu un detaşament al Forţelor Aeriene, format din 120 de militari şi patru elicoptere IAR-330 L-RM, participant la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).

Citește și: Klaus Iohannis anunță! ‘Doamna Viorica Dăncilă, refuză să înțeleagă că odată cu pierderea calității de prim-ministru a pierdut și orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziția de comisar european’

"Începând de marţi, detaşamentul 'Carpathian Pumas' a atins capabilitatea de operare deplină şi poate executa, sub comanda ONU, toată gama de misiuni, în conformitate cu mandatul MINUSMA", se mai arată în comunicat.

Google News
Comentează
București
Temperatură10°C
Senin
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri