Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a participat la controversata convorbire telefonică dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, după cum a informat luni The Wall Street Journal, preluat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Respectiva discuţie a determinat o plângere internă din partea unui agent al serviciilor de informaţii americane care, la rândul ei, a provocat deschiderea unei anchete în Congres cu privire la Trump.
Un înalt oficial al Departamentului de Stat, care a discutat cu The Wall Street Journal sub protecţia anonimatului, a relatat că Pompeo a fost una din persoanele din partea Washingtonului care au auzit convorbirea.
În dialogul purtat pe 25 iulie, Trump a cerut omologului său ucrainean să-l investigheze pe fostul vicepreşedinte american şi aspirant din partea democraţilor la funcţia de preşedintele al SUA, Joe Biden, şi pe familia acestuia pentru presupusă corupţie în Ucraina.
Trump, totodată, a blocat un transfer de aproape 400 milioane de dolari în ajutor militar către Kiev timp de mai multe săptămâni după discuţia avută cu Zelenski.
Pompeo, scrie EFE, a încercat joia trecută o delimitare a Departamentului de Stat de scandalul privind Ucraina în faţa suspiciunilor în creştere ale Congresului cu privire la posibilul rol al titularului Externelor.
"Din câte ştiu eu şi din ceea ce am văzut până acum, fiecare dintre acţiunile întreprinse de oficialii Departamentului de Stat au fost complet adecvate şi coerente cu obiectivul pe care l-am avut", a spus Pompeo.
Cu toate acestea, avocatul personal al preşedintelui, Rudy Giuliani, care este descris în plângere ca "figura centrală" a dosarului, a afirmat că contactele sale cu Ucraina s-au produs ca urmare a unei cereri din partea Departamentului de Stat.
Mai multe comisii ale Camerei Reprezentanţilor, care investighează contactele lui Trump cu Kievul pentru a iniţia un proces politic, i-au cerut vineri documente lui Pompeo.
Aceleaşi comisii i-au adresat marţi o solicitare oficială şi lui Giuliani pentru a transmite de asemenea documente legate de problema în cauză.
Mike Pompeo a participat la convorbirea telefonică dintre Trump şi Zelenski
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
0

259
A fost desemnat orașul unde cea mai ieftină vacanță de o săptămână costă mai puțin 300 de euro. Plajele sale au devenit populare printre turiști
259

773
China dă șah mat industriei auto europene: Pentru prima dată, importurile auto din China în UE au depășit exporturile
773

1.355
Schimbări majore în aviație: Războiul din Orientul Mijlociu rescrie regulile
1.355

1.214
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
1.214

70
Franța a interceptat un petrolier din flota fantomă rusă în Marea Mediterană
70

60
Peste 100 de persoane arestate în Abu Dhabi pentru „informații înșelătoare” despre război
60

983
Emmanul Macron are în vedere o misiune ONU în Strâmtoarea Ormuz – planul președintelui francez
983

4.268
Ultimă oră - A murit Patriarhul Ucrainei
4.268

5.370
Ministrul Apărării confirmă plecare avioanelor SUA de pe Kogălniceanu: SUA nu ne raportează! Nu știm unde au plecat
5.370

3.520
SUA avertizează: Rusia susține că nu are motive să se oprească și crede că are un avantaj decisiv în războiul din Ucraina
3.520

4.080
Revoluție în tratamentele pentru diabet și obezitate: Ozempic devine disponibil în mai multe țări
4.080

6.417
VIDEO Premieră - Violențe și tensiune uriașă la Ierusalim: Moscheea Al-Aqsa este închisă pentru prima dată în 60 de ani
6.417
















Comentează