Mii de suporteri au format cozi în cursul nopţii şi la primele ore ale dimineţii de marţi pentru a continua să-şi ia rămas bun de la "Regele Pele", care va fi înmormântat marţi într-un cimitir din oraşul brazilian Santos, informează agenţia EFE.
Fluxul de vizitatori la capela funerară de la stadionul Vila Belmiro a fost unul intens în cursul nopţii şi a mai scăzut spre dimineaţă, conform Agerpres.
Fanii lui Santos au cântat imnul clubului sau cântecul "O mie de goluri", care aminteşte de performanţa greu de egalat de 1.283 de goluri înscrise atribuită lui Pele.
În cursul dimineţii este programată şi o vizită a noului preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva la capela funerară, înainte de închiderea acesteia.
Ulterior va fi format un cortegiu funerar pe străzile din Santos, care se va încheia la cimitir, unde va avea loc ceremonia de înhumare doar în prezenţa membrilor familiei. Înhumarea va avea loc la cimitirul Memorial Necolpole Ecumenica.
Fostul mare fotbalist brazilian Pele a încetat din viaţă joia trecută la vârsta de 82 de ani.
Spitalul a precizat că decesul a survenit în urma ''cedării mai multor organe vitale''.
Singurul fotbalist cu trei titluri de campion mondial în palmares (1958, 1962, 1970), Pele era internat încă din 29 noiembrie pentru o reevaluare a tratamentului de chimioterapie contra unui cancer de colon diagnosticat în 2021 şi pentru tratarea unei infecţii respiratorii.
Pe 21 decembrie, echipa de medici a semnalat că tumoarea a avansat şi că Pele a avut nevoie de tratament intensiv din cauza disfuncţiilor la rinichi şi inimă.
Pele a înscris în cariera sa 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri sub culorile clubului brazilian Santos FC (1956-1974), la Cosmos New York (1975-77) şi la naţionala Braziliei (77 de goluri în 92 de selecţii).
Pele, care este considerat o ''comoară naţională'' în Brazilia, va rămâne în memorie ca ''Regele'' (Rey), care a revoluţionat fotbalul, cu legendarul său număr 10 pe spate, în ciuda unei talii modeste (1,72 m).
Pele s-a născut pe 23 octombrie 1940, într-o familie săracă, fiind nevoit în copilărie să vândă arahide pe stradă pentru a-şi ajuta părinţii. Prenumele de Edson a fost ales în semn de omagiu faţă de Thomas Edison, inventatorul becului electric.
Edson Arantes do Nascimento a semnat primul său contract la vârsta de 15 ani, cu Santos, cu care a cucerit mai multe trofee, printre care şi două Cupe Intercontinentale (1962, contra Benficăi, şi în 1963, contra lui AC Milan).
A mai câştigat de două ori Copa Libertadores (1962, 1963), zece titluri de campion al statului Sao Paulo (1958, 1960, 1961, 1962, 1964, 1965, 1967, 1968, 1969, 1973), a fost de 11 ori golgheter al campionatului Paulista - 1957 (17 goluri), 1958 (58), 1959 (46), 1960 (32), 1961 (47), 1962 (37), 1963 (22), 1964 (34), 1965 (49), 1969 (26), 1973 (11), a câştigat cinci Cupe ale Braziliei (1961, 1962, 1963, 1964, 1965) şi un titlu de campion al Statelor Unite (1977).
A fost ales sportivul secolului XX de către Comitetul Internaţional Olimpic (1999), fotbalistul secolului XX de către FIFA (2000) şi a câştigat Balonul de Aur (înmânat în ianuarie 2014).
După ce şi-a încheiat activitatea, viaţa sa i-a adus roluri de cinema, cântece înregistrate şi chiar un post de ministru al Sporturilor (1995-1998).
Mii de suporteri au format cozi în cursul nopții și la primele ore ale dimineții pentru a-și lua rămas bun de la 'Regele Pele'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
7

38
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
38

23
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
23

24
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
24

23
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
23

69
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
69

19
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
19

64
'Mereu visezi la nopţi ca aceasta' - Reacția lui Valverde după meciul cu Manchester City
64

47
Echipa de fotbal feminin a Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în ţara natală
47

23
Procesul privind moartea legendarului Maradona, amânat până în aprilie
23

60
Arbeloa îl laudă pe Valverde după hat-trick-ul cu Manchester City: 'Reprezintă perfecțiunea Realului'
60

40
Iga Swiatek şi Elena Rîbakina s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells
40

141
Novak Djokovic, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells
141

















Comentează