Ţările dezvoltate ale Uniunii Europene vor beneficia la maximum de Acordul de Parteneriat Economic Uniunea Europeană - Japonia, însă problema este ce are România de oferit în condiţiile în care economia niponă este supertehnologizată, a declarat miercuri preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, într-o conferinţă de specialitate.
"Este un acord în acelaşi domeniu precum cel cu Canada. Vorbim de taxări, vorbim de bariere tarifare, deci nu este foarte spectaculos în sine pentru că este ceva normal. Dar se reglementează acest schimb bilateral între UE şi Japonia. Trebuie să ţinem cont totuşi că Japonia este a treia economie a lumii, chiar şi deasupra Germaniei. Japonia este un exemplu. Iată că economia lor este bazată pe produse cu valoare adăugată mare ceea ce face diferenţa. Sper să profite şi România de pe urma acestui acord pentru că este clar, ţările dezvoltate ale UE vor beneficia la maxim de acest parteneriat. La rândul nostru trebuie să profităm cu ceea ce avem", a spus Mihai Daraban.
Preşedintele CCIR a precizat că japonezii sunt cam peste tot în economia românească atunci când vine vorba de tehnologie.
"Sunt 362 de societăţi cu capital japonez în România şi au un capital social de 240 milioane de euro, ceea ce este semnificativ raportat la numărul de societăţi înregistrate la noi. Mai sunt 315 milioane de euro investiţii directe ale Japoniei în România. Problema este cam ceea ce avem noi de oferit având în vedere specificul lor, mai ales că sunt implicaţi în high tech, şi mă refer nu doar la IT, ci la tot ce înseamnă domeniile industriale unde economia japoneză excelează. Să vedem care este oferta noastră de ţară", a spus Mihai Daraban.
Acordul de parteneriat economic UE-Japonia a fost semnat pe 18 iulie 2018, în cadrul summitului UE-Japonia de la Tokyo. Acordul deschide şi pieţe de servicii, în special serviciile financiare, comerţul electronic, telecomunicaţiile şi transporturile.
"Problema noastră ca ţară este ce mai avem de oferit pentru că am îndoieli mari că mai avem ceva de oferit. Deocamdată vorbim de un schimb comercial bilateral de 580 milioane euro la sfârşitul lui 2017. Am întregistrat 345 de milioane de euro la sfârşit de iunie, ceea ce ne face optimişti că în anul 2018 schimburile bilaterale vor depăşi valoarea de anul trecut", apreciază Mihai Daraban.
În ceea ce priveşte exporturile României în Japonia, preşedintele CCIR spune că nu poate da detalii despre structura acestora deoarece nu are acces la datele oficiale.
"Din păcate, în România şi aceste baze de date sunt ţinute la secret. Vorbim de ce exportăm, de ce importăm. Noi cerem de ani de zile să ni se spună în ce constă cifra de 75,6 miliarde euro importate de România anul trecut. Vrem să ştim şi noi de brandurile acestea mari, celebre. Vrem să ştim cât este de exemplu în dreptul lui Samsung, a lui New Holand sau alt produs pe care îl importăm, dar nu primim nici noi aceste date", spune Mihai Daraban.
În opinia sa, cele mai mari beneficiare al acordului vor fi ţările G20 care sunt în UE, precum Germania, Franţa, Italia şi chiar şi Spania.
"Este vorba de economiile care au produse cu valoare adăugată mare. Noi care vindem grâul neprelucrat şi nu o să reuşim să aruncăm agricultura la peste 5% din PIB, nu o să avem mari aşteptări. Da, o să vindem vinuri pe piaţa Japoniei, dar vinul nu este un produs cu valoare adăugată mare", a subliniat Daraban.
Conform oficialilor europeni, acordul de parteneriat economic UE-Japonia va crea o zona comercială deschisă pentru peste 600 de milioane de persoane. El va elimina majoritatea taxelor vamale plătite de exportatorii UE în Japonia, precum şi obstacole de lungă durată legate de reglementare, va deschide piaţa japoneză unor exporturi-cheie din UE, va intensifica cooperarea dintre cele două părţi în diverse domenii, va reafirma angajamentul lor în ce priveşte dezvoltarea durabilă şi va include un angajament specific referitor la Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Ambasada Japoniei în România a organizat miercuri conferinţa "Acordul de Parteneriat Economic Uniunea Europeană - Japonia şi impactul acestuia asupra cooperării bilaterale România - Japonia''.
Mihai Daraban: Ţările UE dezvoltate vor beneficia la maximum de acordul economic cu Japonia; problema este ce are România de oferit
Explorează subiectul
Articole Similare

1.608
Mecanismul care sărăcește românii și îmbogățește statul: „Cel mai dorit impozit”, afirmă președintele Consiliului Consultanților Fiscali
1.608

27
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni peste 2,4 miliarde lei de la bănci
27

2.493
Leul pierde teren în fața euro și francului elvețian. Aurul explodează la un nou maxim
2.493

49
Ministrul Economiei şi ambasadorul Franţei au discutat despre programul SAFE şi aderarea României la OCDE
49

58
Strategia Franklin Templeton a generat un randament total de 1.340% pentru acţiunile Fondului Proprietatea
58

102
Un gigant american din energie vrea să instaleze SMR-uri ca la Doicești
102

201
Loteria Română: Report de 9,74 milioane euro la Joker şi de 3,7 milioane euro la Loto 6/49
201

53
Tot mai multe reclame înșelătoare pe internet: avertismentul Visa pentru români
53

19
Magazinul online evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul precedent
19

1.874
Românii, 'forțați' să înghită prețuri mai mari la energie. Ce urmează după eliminarea plafonării
1.874

31
Cum au început bursele europene noua săptămână
31

4.147
România intră într-o nouă etapă economică? Semnalul lui Alexandru Nazare înainte de bugetul pe 2026
4.147

2.510
Boom al ipotecilor în România: peste 92.000 de credite într-un an. Harta județelor cu cele mai multe împrumuturi
2.510

















Comentează