Actriţa scoţiană Tilda Swinton a adus vineri seara un omagiu vibrant magiei cinematografiei, ''un farmec'' ce permite ''împărtăşirea celor mai nebuneşti vise'', la deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Marrakech (FIFM) al cărui juriu este prezidat de reputata artistă, relatează AFP, citată de AGERPRES.
Cinema-ul "suspendă timpul şi spaţiul, celebrează diferenţele noastre şi recunoaşte punctele noastre comune", a spus ea cu entuziasm la inaugurarea ceremoniei.
La cea de-a 18-a ediţie a festivalului (29 noiembrie - 7 decembrie), un loc important a fost alocat femeilor: mai multe actriţe şi regizoare se regăsesc în selecţia festivalului, iar programul include filme care susţin cauze sociale şi politice, precum "Noura reve" (2019), ce evocă nedreptăţile sistemului patriarhal din Tunisia.
Din juriu face parte şi regizoarea franceză Rebecca Zlotowski, care militează în mod activ pentru asigurarea parităţii de gen în industria cinematografică şi audiovizuală. Alături de ea se mai află regizoarea britanică Andrea Arnold, actriţa franco-italiană Chiara Mastroianni, actorul suedez Mikael Persbrandt, dar şi cineaştii australian David Michod, afgan Atiq Rahimi, brazilian Kleber Mendonca Filho şi marocan Ali Essafi.
Acest juriu mixt va trebui să aleagă între cele 14 filme din competiţie pentru a atribui marele premiu al festivalului - Steaua de Aur -, care va fi înmânat la gala de închidere, ce va avea loc pe 7 decembrie.
Anul trecut, regizoarea austriacă Sudabeh Mortezai a triumfat cu ''Joy'', un film ce prezintă povestea unei nigeriene, victimă a traficului sexual la Viena.
Ceremoniile de atribuire a unor premii onorifice vor respecta la rândul lor această paritate de gen şi vor recompensa celebrităţi de pe patru continente: americanul Robert Redford, francezul Bertrand Tavernier, indianca Priyanka Chopra şi marocana Mouna Fettou.
Un loc important este alocat discuţiilor cu publicul, prin intermediul unor "conversaţii" zilnice ale spectatorilor cu artişti de renume, începând cu Marion Cotillard, cea mai în vogă actriţă franceză de la Hollywood, şi tunisianca Hend Sabry, o artistă în plină ascensiune în ţările arabe.
Festivalul de la Marrakech va aduce un omagiu şi cinematografiei australiene, considerată una dintre cele mai vechi din lume, iar 20 de actori şi regizori din această ţară sunt aşteptaţi în capitala turistică a Marocului, inclusiv celebra Naomi Watts. Prezentă vineri seara la deschiderea ceremoniei, Naomi Watts a salutat "suflul extraordinar" al cinematografiei australiene
Această actriţă din Marea Britanie, care a crescut în Australia, a interpretat-o recent pe jurnalista americană Gretchen Carlson, în avangarda mişcării #MeToo, într-un film ce a prezentat lupta ei cu magnatul media Roger Ailes, fostul CEO al postului Fox News.
Programul festivalului include filme populare mai vechi, precum "Mad Max" (1979), regizat de George Miller, dar şi mai recente, precum "The Irishman", de Martin Scorsese şi cu Robert De Niro - un duo legendar, care a ţinut capul de afiş al ediţiei din 2018 a festivalului marocan.
Mai multe filme vor fi difuzate gratuit pe marele ecran amplasat în piaţa turistică Jemaa El Fna, din inima oraşului şi care va deveni sufletul festivalului.
Mesajul vibrant despre cinematografie al unei actriţe scoţiene - Cinema-ul suspendă spaţiul şi timpul, spune ea
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

908
Cosmin Seleși, vești despre starea sa de sănătate după ce a fost internat: "Lucrurile merg într-o direcție foarte bună"
908

6
Peste 8.700 de profesori evaluatori s-au înscris pentru simularea Evaluării Naţionale
6

28
Nicole Kidman, Pedro Pascal şi Channing Tatum, pe lista prezentatorilor la gala Oscar 2026
28

49
Au fost admise ambele candidaturi pentru postul de manager al Teatrului Naţional din Bucureşti
49

19
Instructorul de astronauţi, o "meserie-satelit" de o importanţă esenţială
19

20
Animalele sălbatice vor lua locul personalităţilor istorice în următoarea serie de bancnote britanice
20

17
Radioteleviziunea de stat austriacă lansează o investigaţie după ce directorul ei general a demisionat
17

16
Fiasco arhitectural la Frankfurt - Banca federală renunţă la sediul său istoric
16

7
La gala premiilor Oscar, Irlanda şi pepiniera sa de talente vor avea un loc central
7

5
SpaceX este "la aproximativ 4 săptămâni" de lansarea celei mai puternice variante Starship (Elon Musk)
5

9
Ministerul Culturii italian va achiziţiona sediul teatrului Sannazaro din Napoli, distrus într-un incendiu
9

7
Tratamente în centre spa şi vacanţe, printre cadourile generoase pe care le primesc nominalizaţii la premiile Oscar
7

10
O rezoluţie adoptată de Parlamentul European în domeniul drepturilor de autor şi AI atrage reacţii împărţite
10

















Comentează