Numirea judecătorului Merrick Garland în funcţia de procuror general al SUA a fost confirmată miercuri de Senatul american, o revanşă pentru fostul candidat la Curtea Supremă care fusese ignorat de camera superioară a Congresului în urmă cu cinic ani, notează AFP potrivit Agerpres.
Opţiunea preşedintelui Joe Biden de a-l desemna pe Merrick Garland a fost aprobată cu o largă majoritate (70 pentru, 30 contra). Pe lângă democraţi, acest moderat a beneficiat de sprijinul unor republicani influenţi din Senat, printre care liderul acestora, Mitch McConnell.
El trecuse fără probleme un prim vot în Comisia pentru Justiţie din Senat la 1 martie (15 senatori pentru şi şapte, toţi republicani, contra).
"America va fi mai bună cu cineva ca el în fruntea Departamentului Justiţiei. Sunt mândru să îl susţin pe judecătorul Garland", l-a salutat apoi preşedintele democrat al comisiei, Dick Durbin.
În prezent în fruntea Curţii de Apel din Washington, magistratul în vârstă de 68 de ani a promis că va face din lupta împotriva extremismului prioritatea mandatului său, după asaltul partizanilor lui Donald Trump asupra Capitoliului, pe 6 ianuarie.
În cursul audierii sale în Senat, la 22 februarie, Merrick Garland a afirmat că ameninţarea extremei-drepte este mai gravă decât în 1995, când un activist antiguvernamental a comis un atentat împotriva unei clădiri federali din Oklahoma City, făcând 168 de morţi.
În 2016, tabăra republicană, majoritară în Senat la acea vreme, i-a administrat o înfrângere usturătoare acestui judecător moderat prin blocarea numirii lui de către Barack Obama la Curtea Supremă, argumentând proximitatea alegerilor prezidenţiale.
Merrick Garland este noul procuror general al SUA
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

430
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
430

1.104
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.104

804
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
804

1.385
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.385

534
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
534

2.624
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.624

1.196
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.196

1.187
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.187

730
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
730

1.627
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.627

115
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
115

2.404
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.404

133
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
133
















Comentează