Mercenari sirieni desfăşuraţi de Turcia încep să se retragă în Libia, a declarat joi o sursă diplomatică franceză, în timp ce semnele de relaxare au crescut de la crearea unui guvern libian unificat, relatează AFP relatează agerpres.
''Acesta este unul dintre gesturile încurajatoare pe care le-am văzut. Există mişcări care au fost văzute, observate", a indicat sursa citată, fără alte detalii, subliniind în acelaşi timp că aceste semnale rămân să fie "precizate şi confirmate".
''Probabil în acest dosar al mercenarilor sirieni vom putea obţine cele mai substanţiale progrese, într-o primă fază'', a adăugat sursa citată, în timp ce miniştrii de externe francez, german şi italian se aflau la Tripoli joi pentru a se întâlni cu noile autorităţi libiene.
"Trebuie continuat nu numai cu privire la mercenarii sirieni, ci şi toate forţele străine", a menţionat ea, referindu-se în special la soldaţii turci şi mercenarii ruşi de asemenea prezenţi în Libia.
Premierul italian Mario Draghi a afirmat deja miercuri că ''diverse grupuri de mercenari şi alţii încep să părăsească ţara''.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la rândul său, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ''prezenţa persistentă a elementelor străine în şi în jurul oraşului Sirt şi în centrul Libiei'', într-un raport prezentat Consiliului de Securitate. Acest document, obţinut de AFP şi evocat miercuri în cursul unei videoconferinţe a Consiliului, relevă o uşoară mişcare de repliere a unor mercenari, dar considerată insuficientă.
ONU a estimat în decembrie la aproximativ 20.000 numărul soldaţilor străini şi al mercenarilor activi în Libia.
Mercenari sirieni desfăşuraţi de Turcia în Libia încep să se retragă (sursă diplomatică franceză)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

27
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
27

826
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
826

24
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
24

1.045
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
1.045

122
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
122

1.893
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.893

94
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
94

1.578
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.578

1.108
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.108

6.063
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
6.063

51
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
51

3.418
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.418

4.478
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.478
















Comentează