În noiembrie, o jurnalistă BBC a scris pe LinkedIn că, pentru prima dată în 20 de ani de carieră, a folosit notițe la știri TV în direct din cauza ceții mentale din perimenopauză. Nu se aștepta la mare lucru. A primit însă sute de reacții și a înțeles cât stigmat încă apasă pe menopauză și ce preț plătesc multe femei ca să pară „în regulă”.
O postare de 10 minute despre „brain fog” a declanșat sute de confesiuni: multe femei încă îșiascund simptomele la muncă și în viața socială, iar specialiștii avertizează că acest efortsuplimentar poate împinge spre suprasolicitare.
„Brain fog” care a aprins conversația
Într-o notă rapidă pe LinkedIn, autoarea povestește cum ceața mentală i-a schimbat rutinaprofesională: a ajuns să se bazeze pe notițe în direct, lucru pe care nu-l făcuse niciodată într-o carieră de două decenii. Răspunsurile au fost copleșitoare: aproape 400 de comentarii, zeci de mesaje private și încă sute de reacții la un material publicat ulterior pe site-ul BBC.
Multe mesaje au repetat aceleași formule: „curajoasă” pentru că a spus-o cu voce tare și„mulțumim că normalizezi” brain fog-ul. Tocmai această reacție a arătat câtă rușine încă se lipește de simptome care, la un moment dat, ating aproximativ jumătate din populație.
Stigmatul rămâne, chiar dacă „subiectul a intrat pe agendă”
În ultimii ani, tot mai multe figuri publice au vorbit despre menopauză și impactul ei: Oprah Winfrey, Halle Berry, Davina McCall, Lorraine Kelly. Gwyneth Paltrow a cerut încă din 2018 o „rebranduire” a menopauzei.
Au apărut și schimbări instituționale: în Anglia, screeningul pentru menopauză urmează să fie inclus oficial în controalele de sănătate NHS pentru femeile de peste 40 de ani, începând din acest an. În plus, un proiect de lege (Employment Relations Bill) introduce obligația ca angajatorii din UK cu 250+ salariați să aibă „planuri de acțiune pentru menopauză”, obligatoriudin aprilie 2027, iar voluntar din această lună aprilie, conform BBC.
Paradoxul: vizibilitate mai mare, informare tot slabă
Un sondaj pe aproximativ 1.600 de femei, publicat în octombrie de University College London, a arătat că peste 75% spun că nu se simt suficient informate despre menopauză. Asta sugerează că, deși se vorbește mai mult, „ceva se pierde pe drum”: fie informația nu ajunge, fie nu e pe înțeles, fie nu e integrată în servicii și sprijin real.
„E jenant” și când ești expert
Autoarea descrie un mesaj primit de la o femeie în jur de 60 de ani, cadru universitar în politicisociale. Spunea că a început să glumească despre „momentele menopauzei” în preajmacolegelor, dar tot se simte stânjenită, mai ales când uită termeni tehnici chiar din domeniul ei de expertiză.
Asta prinde esența: multe femei simt că nu pot vorbi deschis iar reacția instinctivă devine„mascarea”.
Costul invizibil al „măștii”
Un medic de familie și specialist certificat în menopauză (British Menopause Society) avertizează că energia consumată ca să ascunzi simptomele sau să compensezi constant îțigolește rezervele și îți scade pragul la care te simți copleșită. Consecința posibilă: risc mai mare de burnout.
Întrebarea devine incomodă, dar necesară: nu cumva ascunderea în sine ajunge să afecteze viațafemeilor la fel de mult ca simptomele?
34 de simptome și realitatea de zi cu zi
NHS enumeră 34 de simptome posibile ale menopauzei, unele mai comune, altele mai rare, iarmulte pot fi debilitante. În reacțiile primite, autoarea dă exemple concrete:
• o femeie a explicat că scăderea estrogenului i-a provocat uscăciune vaginală, iar mersul pe jos a devenit dureros;
• o prietenă a povestit că a apărut aproape peste noapte slăbiciunea vezicii urinare și nu ajunge mereu la timp la toaletă; spune că e „mai enervant decât orice”, dar tocmai de aceea evită întoarcerea la birou și preferă munca de acasă;
• o altă femeie a spus că evită socializarea când „ceața” e puternică, pentru că nu mai poateurmări conversațiile.
Strategii de supraviețuire: ingenioase, dar epuizante
Multe femei au descris soluții de moment: ventilatoare pe birou pentru bufeuri, notițe pentruședințe și prezentări, mici adaptări ca să rămână funcționale.
Pe de o parte, asta vorbește despre creativitate și reziliență: merg mai departe în ciuda unorsimptome grele. Pe de altă parte, exact această „improvizație permanentă” poate consuma enorm.
Drumul tipic: negare, doliu, acceptare
Jurnalista și autoarea cărții Menowars, Fiona Clark, descrie un traseu frecvent când apar simptomele: confuzie și negare, apoi o formă de doliu, apoi acceptare.
Dar dacă totul e ascuns și mascat, apare riscul major: nu mai cauți ajutorul de care ai nevoie, pentru că încerci doar să „nu se vadă”.
Munca: locul unde „mascarea” devine taxă zilnică
Subiectul devine și mai apăsat la serviciu. Un raport guvernamental din 2024 arată că în UK există aproximativ patru milioane de femei între 45 și 55 de ani angajate, intervalul cel maicomun pentru menopauză.
Jo Brewis (The Open University Business School) spune că mascarea simptomelor la job produce ceea ce economiștii numesc „costuri la marja intensivă”: efortul în sine devine o povarăsuplimentară.
Când povara schimbă cariere
Unele femei ajung să plece. Un raport al The Fawcett Society (2022), pe baza datelor dintr-un sondaj de circa 4.000 de femei realizat de Savanta ComRes, indică faptul că aproximativ una din zece femei între 40 și 55 de ani care lucrează în timpul menopauzei a părăsit un job din cauzasimptomelor.
Povara mai poate arăta și altfel: devin „mai puțin vizibile”, nu mai aplică la promovări, coboarăîntr-un rol cu statut mai mic (de obicei și mai prost plătit) ca să poată face față. Sau trag de ele cu ore suplimentare ca să nu lase loc percepției că scade performanța, mai ales când apar pierdereaconcentrării și oboseala: verifică totul de două ori, muncesc mai mult ca să pară la fel.
Japonia și ideea de „a doua primăvară”
Autoarea subliniază că nu toate experiențele sunt negative și nu e corect să se generalizeze. Înplus, unele culturi încadrează menopauza diferit. În Japonia, termenul „konenki” e asociat cu reînnoire și energie și uneori menopauza e descrisă ca „a doua primăvară”, o trecere pozitivăîntr-o nouă etapă.
Dr. Megan Arnot (UCL) spune că multe țări încă poartă stigma, dar în UK atitudinile par să se fi schimbat în ultimii ani. Ea indică și exemple unde menopauza e privită ca tranziție spreînțelepciune și leadership: în unele comunități indigene (Native American, mayașe), femeilecâștigă respect și influență; iar în unele comunități indigene australiene, femeile postmenopauzădevin educatoare culturale și ghizi spirituali.
„Dacă întrebi doar de rău, vei vedea doar rău”
Melissa Melby (University of Delaware) observă că, în Occident, domină ideea că menopauza vafi îngrozitoare și că „de aici înainte e doar în jos”. Ea critică faptul că femeile primescpreponderent liste de simptome negative și rar sunt întrebate dacă a existat și ceva pozitiv. Înviziunea ei, dacă pui doar întrebări despre probleme, vei produce percepții foarte negative.
După zece ani trăiți și lucrați în Japonia, spune că discuțiile cu femeile de acolo i-au dat un sentiment de potențial și speranță pentru etapa următoare.
Autoironie și „imaginea de ansamblu”
Autoarea recunoaște că, în prezent, nu rezonează cu perspectiva „optimistă” ba chiar glumeștecă, dacă soțul i-ar spune asta chiar acum, nu i-ar putea garanta siguranța. Dar admite că poatemerită încercat un exercițiu: în loc să te fixezi doar pe montagne russe-ul simptomelor, să te uițiși la contextul mai larg al tranziției.
Industria menopauzei: miliarde, reclame, promisiuni
Menopauza e de mult „big business”: suplimente, trackere de simptome, bentițe terapeutice, life coach-i specializați. Fluxurile de social media sunt pline de reclame cu remedii naturale pentruvârsta mijlocie.
Piața menopauzei era estimată la peste 17 miliarde de dolari în 2024 și este proiectată sădepășească 24 de miliarde de dolari până în 2030. Dar autoarea punctează că, de multe ori, niciuna dintre aceste soluții nu e suficientă de una singură.
La job, sprijinul nu se face „din vorbe”
Jo Brewis avertizează că angajatorii trebuie să fie atenți la felul în care oferă suport. Manageriidirecți au nevoie de training specific: cum pornești conversații sensibile, cum identifici ajustărirezonabile pentru fiecare persoană. Ea mai spune că e important ca menopauza să fie clarrecunoscută drept motiv legitim de absență.
În același timp, subliniază o realitate: unele persoane nu vor dori niciodată să dezvăluie la muncăfaptul că trec prin menopauză, indiferent cât de „prietenos” e mediul și e dreptul lor. Dar inițiativele bune ar trebui să facă dezvăluirea mai ușoară și să reducă stigma.
„Zest”-ul postmenopauză: citatul care rămâne
Autoarea spune că, până la urmă, atitudinea contează mult. Îl amintește pe Margaret Mead, antropolog american, care a introdus expresia „post-menopausal zest” (energia/avântul de dupămenopauză) și care, în anii 1950, afirma (parafrazat) că nu există o putere mai mare decât aceastăenergie. Pentru multe femei, această ancoră mentală devine un fel de colac.
Finalul: „nu sunt singură”
Pentru autoare, sprijinul primit după momentul de brain fog a mai produs ceva: o certitudineliniștitoare. Indiferent cât durează perioada asta, va încerca să se agațe de ideea de „konenki”, darcel mai important e mesajul din sute de reacții: nu e singură și nici celelalte femei nu sunt.
Comentează