Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, au semnat un protocol de colaborare pentru organizarea concursului ''Romania's EU Council Presidency Logo Competition", în vederea stabilirii logo-ului oficial al preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat al MAE, transmis joi AGERPRES, concursul se desfăşoară între 27 septembrie şi 1 noiembrie, fiind dedicat exclusiv elevilor din învăţământul liceal şi studenţilor din sistemul de învăţământ superior, programul de studii de licenţă, de cetăţenie română.
Totodată, logo-ul va trebui să reflecte istoria, cultura, tradiţiile, creativitatea, unicitatea şi apartenenţa României la valorile europene.
Propunerea de logo va fi evaluată de un juriu specializat, în funcţie de o serie de criterii: relevanţa pentru tema concursului, atractivitate, originalitate, vizibilitate, adaptabilitate (pentru diferite medii şi diferite produse). Competiţia va avea două etape de selecţie, fiecare cu o pondere de 50%, conform prevederilor din regulamentul de concurs care poate fi accesat pe ro2019.edu.ro.
Într-o primă etapă, vor fi alese 19 lucrări, care vor fi clasificate în funcţie de punctajul acordat de juriu. În cea de-a doua etapă, cele 19 lucrări vor fi publicate pe o pagină de Facebook special creată de MEN, unde vor primi voturi din partea publicului.
Pe baza punctajului cumulat obţinut vor fi premiate: locul I - 3.000 de euro şi o vizită la Bruxelles, locul al II-lea - 2.000 de euro şi o vizită la Bruxelles şi locul al III-lea - 1.500 de euro şi o vizită la Bruxelles, urmând a fi acordate şi două premii speciale.
"Mizăm pe ambiţia, abilităţile şi entuziasmul tinerei generaţii. Protocolul semnat cu Ministerul Educaţiei Naţionale ne-a permis să stabilim cadrul prin care le oferim elevilor şi studenţilor posibilitatea de a ne transmite, în mod simbolic, speranţele pe care le au pentru destinul european al României. Un logo creativ, lizibil şi relevant, realizat de tineri bine pregătiţi, va fi un vector de forţă al campaniei de promovare a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, mandat ce reprezintă un proiect de importanţă majoră pentru întreaga societate românească", a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
La rândul său, ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a spus că MEN este conştient de importanţa exercitării preşedinţiei Consiliului UE, pe care România şi-o va asuma timp de şase luni, începând cu 1 ianuarie 2019.
"Suntem bucuroşi şi onoraţi că, prin semnarea acestui protocol cu Ministerul Afacerilor Externe, tinerii merituoşi ai ţării, elevi şi studenţi, pot să-şi arate capacitatea de creaţie şi să genereze logo-ul Preşedinţiei române! Suntem convinşi că educaţia poate reprezenta o temă importantă în primul semestru din 2019 şi suntem decişi să susţinem toate demersurile colegilor din Ministerul Afacerilor Externe pentru acţiuni de succes", a mai afirmat Liviu Pop, conform comunicatului.
MEN și MAE au lansat concursul de creație a logo-ului președinției României la Consiliul UE
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.434
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.434

1.636
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.636

655
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
655

3.098
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.098

982
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
982

5.728
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.728

3.186
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.186

1.733
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.733

146
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
146

36
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
36

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.758
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.758

1.688
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.688
















Comentează