Memorialul Închisoarea Piteşti şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) au cerut, joi, urgentarea clasării în întregime ca monument istoric a fostului penitenciar comunist, potrivit Agerpres.
Fondatorul Memorialului Închisoarea Piteşti, Maria Axinte, a atras atenţia, în cadrul unei conferinţe de presă, asupra riscului ca un corp de clădire să fie demolat, pentru a face loc unui proiect imobiliar.
"Problema la acest moment este că doar o parte din fosta închisoare este clasată ca monument istoric categoria A, adică de importanţă naţională, cea mai înaltă categorie. Însă o altă parte, care nu aparţine Fundaţiei Memorialul Închisoarea Piteşti, pentru că acest complex este împărţit între mai mulţi proprietari, este în pericol (...) să fie demolată, modificată oricând", a declarat Maria Axinte.
Ea a reamintit că demersurile pentru clasarea ca monument istoric au început în urmă cu mai mulţi ani, dar procedura durează deja de foarte mult timp.
"Institutul Naţional al Patrimoniului (...) ne-a răspuns zilele trecute că dosarul se lucrează (...), însă acesta este doar primul pas. Nu ştim de ce durează de doi ani de zile să se lucreze acest dosar, în condiţiile în care, în mai 2022, s-a trimis un întreg dosar cu mărturii, documente care atestă valoarea clădirii. Mai mult, din moment ce deja o parte a clădirii a fost clasată ca monument istoric, se subînţelege că şi cealaltă parte este la fel de importantă şi de valoroasă. Nu vorbim numai de faptul că aici s-a desfăşurat Fenomenul Piteşti, cea mai violentă acţiune împotriva studenţilor anticomunişti, între 1949 şi 1951, vorbim şi de faptul că acest loc este o mărturie a ceea ce s-a întâmplat în trecut şi a represiunii foarte violente a regimului comunist în România", a mai spus Maria Axinte.
Preşedintele AFDPR, Sergiu Rizescu, fost deţinut politic la penitenciarul din Piteşti, a subliniat că este nevoie de o implicare a Ministerului Culturii pentru grăbirea procedurii de clasare.
"Pe data de 19 septembrie am fost în audienţă la prim-ministru (...). Nu am ştiut de treaba asta, pentru că puteam să spun să intervină la Ministerul Culturii, dar nu e târziu. Vom face o acţiune comună la Ministerul Culturii, ca să grăbească procedura, ca să nu bage excavatorul până atunci în această clădire. Această clădire este monumentul suferinţei", a afirmat Sergiu Rizescu.
La conferinţa de presă de la Piteşti a participat şi arhitectul Ana-Maria Goilav, care a prezentat o soluţie de includere a fostului penitenciar într-un proiect de dezvoltare urbană.
"Ceea ce ne-a adus astăzi împreună este probabilitatea ca o parte din cele trei volume principale ale închisorii să dispară prin demolare, pentru a fi înlocuit cu o construcţie nouă, un imobil de locuinţe. Deci, iată, o iniţiativă lăudabilă (...), dar care trebuie să ştim că reprezintă doar una din posibilităţile de dezvoltare urbană. (...) Suntem în proximitatea unui loc care are vocaţia de a fi actual, în sens terapeutic aproape, atunci când îl privim în context mai larg, în contextul societăţii de astăzi şi, concret, în contextul cartierului în care se află", a explicat Ana-Maria Goilav.
Memorialul Închisoarea Piteşti a lansat, pe 8 octombrie, o petiţie pentru salvarea fostului penitenciar, "pentru ca generaţiile viitoare să nu uite ce a însemnat comunismul".
"De peste un an încercăm să convingem autorităţile, prin adrese, documente, mărturii, că închisoarea Piteşti trebuie protejată prin clasarea în întregime ca monument istoric. Momentan, doar partea care ne aparţine şi care este muzeu memorial este clasată şi protejată. Ar fi o crimă să distrugem una din ultimele închisori din perioada comunistă încă existente. Avem nevoie să cunoaştem teroarea dictaturii comuniste şi să înţelegem violenţa cu care România a fost sugrumată timp de decenii", se arată într-o postare de pe contul de Facebook al Memorialului Închisoarea Piteşti.
Conform aceleiaşi surse, peste 1.200 de persoane au semnat petiţia în doar o săptămână de la lansarea ei.
Memorialul Închisoarea Piteşti este un muzeu privat aflat în interiorul fostului penitenciar de la Piteşti, unde s-a experimentat aşa-numita reeducare prin tortură a opozanţilor regimului comunist.
Memorialul Închisoarea Piteşti şi AFDPR cer urgentarea clasării în întregime ca monument istoric a fostului penitenciar
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

19
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
19

1.834
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
1.834

956
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
956

1.659
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
1.659

1.889
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.889

1.829
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.829

142
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
142

1.701
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.701

5.180
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.180

6.179
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
6.179

2.974
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.974

1.035
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.035

103
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
103















Comentează