Penuria de echipamente medicale de protecţie din India îi obligă pe unii medici să folosească pelerine de ploaie şi căşti de motocicletă în lupta contra coronavirusului, evidenţiind starea precară a sistemului public de sănătate înainte de preconizata creştere a numărului de cazuri de COVID-19 din această ţară, relatează marţi Reuters potrivit Agerpres.
Guvernul premierului Narendra Modi a anunţat luni că India încerca să procure cantităţi mari de echipamente individuale de protecţie (PPE), produse în ţară dar şi în Coreea de Sud şi China, pentru a compensa acest deficit.
Însă, unii medici aflaţi în prima linie a luptei contra noului coronavirus, care a infectat până în prezent 1.251 de persoane din India şi a ucis 32, au declarat Reuters că din cauza lipsei de echipamente corespunzătoare se tem că ar putea deveni purtători ai virusului.
Conform unei estimări, peste 100.000 de persoane s-ar putea infecta până la jumătatea lunii mai, punând presiune asupra medicilor insuficienţi şi a sistemului sanitar subfinanţat al Indiei.
În oraşul estic Kolkata, medicii rezidenţi din principala instituţie de tratament pentru coronavirus - Spitalul de Boli Infecţioase Beleghata - au primit săptămâna trecută pelerine de ploaie din plastic pentru a examina pacienţii, potrivit mărturiilor a doi medici şi a fotografiilor analizate de Reuters. "Nu vom lucra cu preţul vieţii noastre", a spus unul dintre medicii care au refuzat să îşi dezvăluie numele de teama represaliilor din partea autorităţilor.
Managerul spitalului, doctor Asis Manna, a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect, notează Reuters.
În statul nordic Haryana, din apropiere de New Delhi, doctor Sandeep Garg de la Spitalul ESI a declarat că a folosit o cască de motocicletă pentru că nu avea mască N95, care oferă o protecţie semnificativă contra virusului. "Mi-am pus o cască - cu o vizieră în faţă, aşa că îmi acoperă faţa - care adaugă un strat suplimentar peste masca chirurgicală", a spus Garg.
Ministerul Sănătăţii din India nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta.
Situaţia grea a medicilor în timpul pandemiei a scos în evidenţă sistemul public de sănătate public ruinat şi supraîncărcat, care a fost timp de mulţi ani privat de fonduri şi o revizuire generală, notează Reuters. India cheltuieşte aproximativ 1,3% din PIB pentru sistemul public de sănătate, printre cele mai scăzute procente din lume.
"Trăim cu speranţă, nu ne putem salva dacă ne bazăm pe sistemul medical", a declarat un oficial din cadrul guvernului federal din New Delhi, care a refuzat să îşi dezvăluie numele în contextul situaţiei sensibile.
Într-un spital de stat din oraşul Rohtak din Haryana, mai mulţi medici rezidenţi au refuzat să trateze pacienţi dacă nu primesc echipamente de protecţie adecvate. De asemenea, ei au înfiinţat un fond COVID-19 informal, la care fiecare medic a contribuit cu 1.000 de rupii (13,27 dolari americani) pentru achiziţia măştilor şi a altor echipamente de protecţie, după cum a declarat unul dintre medicil. "Toată lumea e speriată", a spus medicul. "Nimeni nu vrea să lucreze fără protecţie", a adăugat el.
Medicii din India luptă cu epidemia de COVID-19 cu pelerine de ploaie şi căşti de motocicletă
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Atac rusesc devastator în Zaporojie: zeci de răniți
1

1.411
Vucic amenință cu represalii după eșecul Trump Tower la Belgrad: 'Toți cei care au participat la producerea acestei daune vor fi trași la răspundere'
1.411

21
Agențiile umanitare trag un semnal de alarmă: Sudanul, cea mai neglijată criză a anului
21

25
Comisia Europeană consolidează mecanismul de ajustare la frontieră în funcţie de carbon
25

117
Lukașenko: Ucraina a 'trezit ursul adormit'. Replica ironică a Moscovei nu întârzie
117

45
Regatul Unit va reintra în programul european Erasmus în 2027
45

2.636
VIDEO Reacția dură a lui Emmanuel Macron după viralizarea clipului fals cu o lovitură de stat în Franța
2.636

61
Decizie controversată la Washington: centru de cercetare climatică, pe lista neagră
61

57
Japonia își reafirmă deschiderea față de dialogul cu China, afirmă Sanae Takaichi
57

90
Von der Leyen: Europa trebuie să ia la Consiliul European o decizie cu privire la finanţarea Ucrainei în 2026 şi 2027
90

30
2025, an record pentru orele de soare în Marea Britanie
30

5.598
Dezvăluire explozivă: ce a observat Marina Suediei la bordul unor petroliere rusești
5.598

28
Arctica a înregistrat cel mai cald an din 1900 până în prezent, pe fondul crizei climatice
28





















Comentează