Medicii de la Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu au fost dotaţi, miercuri, cu viziere şi măşti tip FFP2, după ce o colegă de a lor a semnalat în mediul online că lipsesc echipamentele de protecţie, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de către Prefectura Sibiu.
"Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu a efectuat verificări, în urma cărora a înaintat Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu un raport din care reies următoarele: (...) Conform responsabilului din partea Compartimentului de Supraveghere a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, personalul CPU a fost instruit cu privire la utilizarea echipamentului de protecţie a personalului (EPP), însă la ultima instruire s-a refuzat semnarea tabelului, pe motiv că nu aveau toate echipamentele necesare. Cu toate acestea, s-a constat în urma discuţiilor cu personalul CPU, că la data de 21.03.2020 aveau în dotare măşti chirurgicale, mănuşi de unică folosinţă, ochelari şi halate (suprabluză), toate fiind eficiente în prevenirea COVID-19. Deşi la momentul respectiv lipseau din dotare, astăzi, 25.03.2020 au fost primite viziere şi măşti cu filtru tip FFP2. De asemenea, încă din data de 16.03.2020 sunt în dotare combinezoane impermeabile", se arată în comunicatul Prefecturii Sibiu.
Potrivit sursei citate, medicii militari de la Sibiu nu trebuie testaţi de noul coronavirus, după ce au tratat un pacient suspect, dar care a fost testat negativ.
"Pacientul în vârstă de 72 de ani, s-a prezentat la CPU - Spitalul Militar de Urgenţă Sibiu, în data de 21.03.2020 cu diagnostic pneumonie cronică acutizată, ceea ce nu corespunde criteriilor din definiţia de caz COVID-19 în vigoare, aşadar nu reprezintă o suspiciune de COVID-19. În consecinţă, testarea personalului care a îngrijit acest pacient nu este imperativ necesară", spune Prefectura Sibiu.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a verificat Spitalul Militar de Urgenţă Sibiu, la solicitarea prefectului Mircea Creţu, după ce un medic de la acest spital a scris în mediul online că ar fi un caz de Covid-19. DSP a constatat că medicul care a făcut reclamaţia în mediul online este în concediu medical.
"Precizăm faptul că medicul din CPU, care a făcut reclamaţie privind lipsa echipamentelor de protecţie şi faptul că personalul nu a fost testat, este în concediu medical din 16.03.2020, afirmativ pentru acutizarea unei afecţiuni cronice", mai spune Prefectura.
Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu a anunţat, marţi seara, că nu are niciun caz de pacient infectat cu COVID-19
Medicii de la Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu au fost dotaţi cu viziere şi măşti cu filtru tip FFP2
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.406
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.406

205
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
205

68
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
68

30
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
30

534
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
534

150
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
150

2.554
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.554

4.054
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.054

698
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
698

1.608
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.608

84
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
84

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

113
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
113
















Comentează