Mausoleul fondatorului statului sovietic, Vladimir Lenin, care a fost închis la jumătatea lunii martie în contextul pandemiei de coronavirus, se va redeschide publicului la 1 iulie, au informat autorităţile ruse citate de EFE.
"Începând de la 1 iulie 2020 va fi reluat accesul vizitatorilor la mausoleul lui Lenin şi în necropola alăturată zidului Kremlinului", notează Serviciului federal rus însărcinat cu protecţia şi paza înalţilor demnitari (FSO) şi clădirilor precum Kremlin sau Piaţa Roşie.
Într-un comunicat, FSO subliniază că în cadrul vizitelor la mausoleu unde se odihneşte mumia lui Lenin şi la necropola alăturată Kremlinului trebuie respectate toate recomandările autorităţilor sanitare.
Vizitatorii, cărora le va fi măsurată temperatura odată cu accesul în Piaţa Roşie, vor trebuie să poarte măşti şi mănuşi şi să păstreze distanţarea fizică.
FSO a precizat că în perioada în care mausoleul a fost închis publicului au fost efectuate "lucrări profilactice de rutină".
În mod obişnuit, mausoleul din Piaţa Roşie poate fi vizitat marţi, miercuri, joi şi sâmbăta între orele 10:00 şi 13:00.
La fiecare doi ani, specialişti ai Centrului de Biotehnologie din subordinea Institutului Plantelor Aromatice şi Medicinale al Academiei de Ştiinţe din Rusia realizează o serie de proceduri biochimice pentru a prezerva mumia lui Lenin.
Oamenii de ştiinţă ruşi asigură că datorită noilor tehnologii corpul îmbălsămat al lui Lenin, care a murit la 21 ianuarie 1924, poate fi conservat practic pe timp nelimitat.
În 2013, mausoleul a fost supus unei profunde reconstrucţii pentru a corecta o înclinare survenită la bază.
Mauseolul lui Lenin de la Moscova se va redeschide pe 1 iulie
Articole Similare

623
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
623

720
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
720

22
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
22

610
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
610

24
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
24

2.127
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
2.127

24
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
24

76
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
76

1.336
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
1.336

2.202
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
2.202

2.309
În raportul serviciilor secrete apare scris negru pe alb: amenințarea din partea Rusiei e tot mai mare
2.309

2.124
Politolog rus, teorie matematică privind refuzul de unire între România și Moldova: „Ar perturba echilibrul actual”
2.124

1.564
Bătălia pentru Pokrovsk - Presiunea rusă scade, Ucraina rezistă
1.564

















Comentează