Fostul premier italian Matteo Renzi a sugerat duminică că următoarele alegeri din Italia ar trebui organizate în acelaşi timp cu cele din Germania, spunând că acest lucru ar avea sens "dintr-o perspectivă europeană", relatează Reuters preluat de agerpres.
În Germania au loc alegeri legislative pe 24 septembrie. În Italia alegerile sunt programate pentru mai 2018 însă, conform speculaţiilor, italienii s-ar putea prezenta la urne în toamna acestui an.
Preşedintele italian Sergio Mattarella, singurul care poate dizolva parlamentul, a declarat că alegerile ar trebui să aibă loc doar după ce parlamentul va adopta noua lege electorală care armonizează sistemele de vot pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat de centru-stânga (PD), a declarat într-un interviu acordat ziarului Il Messaggero că formaţiunea sa politică "nu cere alegeri anticipate, însă nici nu se teme de ele".
După ce a recâştigat conducerea partidului său la sfârşitul lunii aprilie, Renzi şi-a exprimat susţinerea pentru organizarea de alegeri anticipate. El a declarat pentru Il Messaggero că este posibil să se ajungă la un acord cu privire la un sistem de vot proporţional asemănător celui din Germania, aşa cum a sugerat fostul prim-ministru Silvio Berlusconi.
"În teorie, da, dar trebuie să fim precauţi", a spus Renzi. "Sistemul german ar fi un pas înainte pentru a depăşi actualul blocaj politic, însă nu este o soluţie la toate problemele. O coaliţie la putere este foarte riscantă", a mai spus el.
"Alegerile germane sunt întotdeauna un punct de referinţă în politica europeană, pentru mai bine sau mai rău. Un vot în acelaşi timp cu Berlinul ar avea sens ... dintr-o perspectivă europeană şi ar permite noului parlament să înceapă să lucreze la politica economică pentru următorii cinci ani fără a pierde o singură zi", a mai spus Renzi.
Matteo Renzi sugerează ca următoarele alegeri din Italia să fie sincronizate cu cele din Germania
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

726
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
726

1.146
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.146

96
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
96

2.963
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.963

3.287
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.287

46
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
46

132
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
132

161
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
161

17.106
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
17.106

139
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
139

8.390
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.390

214
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
214

7.133
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.133















Comentează