Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, i-a îndemnat pe liderii ţărilor din Uniunea Europeană (UE), SUA şi Regatul Unit să se deplaseze în capitala Ucrainei în semn de solidaritate, informează joi dpa, potrivit Agerpres.
În ediţia de joi a tabloidului german Bild, Morawiecki a spus că preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul federal german Olaf Scholz, premierul britanic Boris Johnson şi alţi lideri europeni ar trebui să se deplaseze la Kiev, să se uite în ochii femeilor şi copiilor de acolo şi să-i ajute să-şi salveze vieţile şi independenţa.
Potrivit lui Morawiecki, ucrainenii luptă în Ucraina pentru valorile Europei şi ale lumii occidentale.
Capitala ucraineană Kiev este bombardată cu regularitate de când Rusia a declanşat invazia asupra Ucrainei, pe data de 24 februarie.
Premierii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei s-au deplasat la Kiev cu trenul, marţi, şi s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a-l asigura de sprijinul lor.
Potrivit ambasadorului Ucrainei în Germania, Andrii Melnik, chiar dacă această vizită a avut conotaţii simbolice, "ea le dă oamenilor - peste 2 milioane la Kiev care luptă pentru oraşul lor - curaj".
Melnik l-a îndemnat totodată pe Scholz să vină la Kiev, în comentarii pentru Bild Live. "Ar fi frumos dacă Olaf Scholz, cancelarul german, ar putea veni la Kiev uneori, pentru a vedea distrugerile şi a înţelege mai bine cu ce au de-a face oamenii acolo".
Mateusz Morawiecki îndeamnă liderii europeni să meargă la Kiev
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

15
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
15

2.407
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.407

11
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
11

1.093
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.093

1.835
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
1.835

4.928
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
4.928

129
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
129

2.836
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.836

5.592
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.592

3.633
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.633

4.030
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
4.030

5.457
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.457

4.539
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
4.539

















Comentează