Angajatorii sunt obligaţi ca în zilele caniculare să ia măsuri de protecţie a lucrătorilor, printre acestea fiind asigurarea a cel puţin doi litri de apă pentru fiecare persoană, reducerea activităţii în aer liber şi alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, relatează Mediafax.
Legislaţia în vigoare prevede că în perioadele cu temperaturi extreme, care depăşesc 37 de grade şi sunt corelate cu condiţiile de umiditate mare, angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor.
Astfel, pentru salariaţii care lucrează în aer liber, angajatorii trebuie să ia măsuri de reducere a intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, de alternare a efortului dinamic cu cel static şi a perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite şi să asigure fiecărui lucrător câte doi-patru litri de apă minerală, duşuri şi echipament individual de protecţie. În cazul angajaţilor care lucrează în spaţii închise, trebuie să se ia măsuri de ventilare corespunzătoare.
Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, trebuie să ia măsurile de reducere a programului de lucru sau de eşalonare pe două perioade a zilei de lucru, respectiv până la ora 11.00 şi după ora 17.00, iar acolo unde se impune, întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.
Pentru prevenirea unor accidente determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Inspectorii de muncă vor face controale la angajatori, pentru a vedea dacă în zilele cu temperaturi extreme iau măsurile legale obligatorii. Angajatorii care nu respectă prevederile legale riscă amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei.
Temperaturile în cazul cărora se aplică măsurile de protecţie a angajaţilor sunt cele monitorizate şi certificate de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Meteorologii au emis o aten?ionare cod galben de caniculă pentru ?ase jude?e din vestul ?i nord-vestul ?ării, unde temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade, în cursul zilei de luni, urmând ca mar?i ?i miercuri valul de căldură să se extindă în toată ?ara.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, luni, vremea va fi caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice, respectiv în judeţele Arad, Timi?, Bihor, Sălaj, Satu Mare ?i Maramure?, unde se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade, iar indicele de temperatură- umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Maxime termice de 35-36 de grade vor fi luni şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.
Măsuri pentru angajaţi în zilele caniculare: Doi litri de apă şi reducerea activităţii în aer liber
București
4°C
Articole Similare

9
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
9

1.236
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
1.236

1.344
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.344

492
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
492

2.904
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
2.904

2.098
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.098

1.386
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.386

1.136
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.136

2.951
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.951

1.122
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.122

664
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
664

1.091
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.091

1.913
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.913
















Comentează