Mașinile statului, obligate să poarte sigla instituției – propunere USR în Parlament

Autor: Alice Draghici

Publicat: 23-09-2025 05:40

Actualizat: 23-09-2025 16:38

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Senatorul USR Gheorghe Ștefănache a depus un amendament la o inițiativă legislativă prin care solicită ca toate mașinile instituțiilor publice să fie inscripționate vizibil cu denumirea și sigla autorității. Măsura urmărește transparența și prevenirea folosirii abuzive a mașinilor de serviciu.

Propunerea a fost introdusă la o inițiativă privind managementul consumului de carburant în instituțiile publice.

Amendamentul prevede ca toate vehiculele aflate în proprietatea sau folosința autorităților să poarte inscripții clare cu numele și sigla instituției respective.

„Statul trebuie să fie vizibil, asumat și responsabil”

Senatorul Gheorghe Ștefănache subliniază că măsura are un rol dublu: identificarea clară a vehiculelor publice și limitarea folosirii lor în scop personal.

„Statul trebuie să fie vizibil, asumat și responsabil. Prin inscripționarea clară a autovehiculelor publice, reducem riscul de fraudă, consolidăm încrederea cetățenilor și promovăm o cultură a bunei gestiuni”, a declarat senatorul USR, potrivit Mediafax.

Modificarea legislației rutiere

Proiectul vizează modificarea Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Detaliile tehnice privind inscripționarea urmează să fie stabilite prin norme metodologice aprobate de Guvern.

Contextul inițiativei

Propunerea vine după mai multe cazuri semnalate în presă, în care angajați ai instituțiilor publice ar fi folosit vehiculele de serviciu în scopuri personale.

Reprezentanții USR susțin că măsura este un pas concret pentru un stat „transparent, eficient și responsabil”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri