Un supravieţuitor localnic al carnagiului comis vineri noaptea de jihadişti într-un restaurant din capitala Bangladesh-ului, Dhaka, a povestit agenţiei France Presse că atacatorii i-au cruţat viaţa doar pentru că era musulman, iar acum se simte traumatizat de ţipetele victimelor masacrate cu lovituri de macete.
Atacatorii le-au spus de la început ostaticilor că numai cei care nu sunt musulmani vor avea de suferit, afirmă localnicul care a cerut să nu i se divulge identitatea. 'M-au luat împreună cu doi dintre colegii mei şi ne-au obligat să ne aşezăm, cu capul pe o masă (...) M-am rugat la Allah, cu capul aplecat. Am vomitat de mai multe ori. Ne-au avertizat să nu ridicăm capul, dar la un moment dat l-am ridicat puţin şi am văzut pe podea un corp plin de sânge', povesteşte supravieţuitorul.
El nu a crezut că va scăpa cu viaţă în cele 11 ore cât a durat acest coşmar în noaptea de vineri spre sâmbătă, timp în care au fost masacraţi cu arme albe 20 de ostatici, dintre care 18 străini, majoritatea italieni şi japonezi.
'Am auzit multe ţipete, plânsete şi focuri de armă în primele minute. Apoi a fost o lungă pauză. Către miezul nopţii, am auzit alte focuri de armă şi după aceea din nou acalmie. Nu era electricitate, dar puteam să văd câţiva clienţi din Bangladesh lângă noi la o altă masă. Toată lumea tăcea', îşi aminteşte supravieţuitorul.
'Mai târziu în noapte, (atacatorii) ne-au întrebat dacă mâncăm, pentru că este Ramadanul. Am spus 'da' şi ne-au adus mâncare, astfel încât să putem mânca înainte de răsărit. Am putut să mănânc foarte puţin şi să beau apă. Tot timpul i-am văzut ducând arme şi macete. Treceau dintr-o încăpere în alta, nu se aşezau deloc', povesteşte el în continuare.
'Atunci când şi-au dat seama că trupele vor lua cu asalt clădirea, au venit pentru ultima dată în încăperea noastră şi ne-au spus să nu pătăm numele islamului, să fim buni musulmani. Au ieşit din încăpere şi am auzit focuri de armă prelungite. Câteva minute mai târziu, totul a încetat', îşi încheie relatarea supravieţuitorul masacrului revendicat de gruparea Statul Islamic, dar despre care autorităţile locale afirmă că a fost comis de o grupare jihadistă din Bangladesh, denumită Jamaat-ul-Mujahideen. Agerpres
Masacrul din Bangladesh: Numai Ne-musulmanii au fost uciși
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

508
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
508

1.794
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
1.794

45
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
45

960
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
960

33
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
33

1.480
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.480

58
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
58

2.948
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.948

143
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
143

993
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
993

1.064
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
1.064

1.413
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.413

1.943
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.943















Comentează