Un membru al guvernului britanic a anunţat luni seara că Regatul Unit este ''de acum în măsură să desfăşoare sisteme de detectare" de drone ca urmare a incidentelor care au afectat aeroportul Gatwick din Londra, relatează AFP preluată de Agerpres.
Pe cel de-al doilea aeroport cel mai aglomerat din Marea Britanie au fost anulate sau redirecţionate o mie de zboruri de miercuri până vineri, afectând 140.000 de călători, după semnalarea unor drone care zburau la altitudine joasă.
"Importanţa proliferării unor astfel de dispozitive împreună cu provocările desfăşurării de măsuri militare într-un mediu civil înseamnă că nu este o soluţie uşoară", a scris pe Twitter secretarul de stat pentru Securitate Internă, Ben Wallace.
"Cu toate acestea, pot spune că de acum suntem în măsură să desfăşurăm sisteme de detectare în tot Regatul Unit pentru a combate aceste ameninţări", a adăugat el.
În faţa haosului creat, guvernul britanic a fost puternic criticat săptămâna trecută pentru că nu a tratat cu suficientă seriozitate riscul potenţial reprezentat de drone.
Ben Wallace a precizat că ''vor fi pronunţate cele mai dure pedepse" împotriva persoanelor care ''aleg să folosească drone într-un mod periculos sau în scopuri infracţionale".
Asociaţia Crimestoppers a anunţat luni că a trimis poliţiei aproximativ 30 de informaţii utile pentru ancheta sa vizând identificarea celor care responsabili de trimiterea de drone în zona aeroportului.
Duminică, aeroportul din Gatwick a lansat un apel public şi a anunţat o recompensă de 50.000 de lire sterline pentru orice informaţie transmisă prin intermediul asociaţiei Crimestoppers care ar conduce la arestarea şi condamnarea celor responsabili de astfel de acte.
Marea Britanie anunţă desfăşurarea de detectoare de drone după incidentele de pe aeroportul Gatwick
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

186
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
186

2.032
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
2.032

6.176
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
6.176

3.863
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
3.863

3.674
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
3.674

1.596
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.596

11.193
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.193

3.918
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.918

5.082
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.082

4.507
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.507

4.375
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.375

5.185
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.185

3.110
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.110

















Comentează