Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că se impune depunerea unei moţiuni de cenzură de către social-democraţi, acuzându-i pe liberali că apelează la o "forţare a democraţiei", şi a menţionat că nu ar trebui subestimată capacitatea partidului său de a purta negocieri şi de a crea o nouă majoritate, scrie Agerpres.
"Nu cred că, în acest moment, PSD nu are creionat un program politic şi un program de guvernare (...). Noi suntem minoritari în Parlament şi de aceea nu înţeleg de ce există această evitare a Parlamentului, unde PSD este în continuare minoritar (...). Nu poţi să nu pui o moţiune de cenzură pe o forţare a democraţiei şi pe un lucru atât de imoral, incorect şi ilegal, indiferent de costuri, şi nu subestimaţi capacitatea mea personală şi a colegilor mei de a purta negocieri şi de a crea o nouă majoritate", a precizat Ciolacu după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Potrivit liderului social-democrat, alegerile anticipate sunt o "opţiune politică în cazul unei crize politice, este cu totul alt joc, sunt alte reguli democratice pentru declanşarea alegerilor anticipate".
"Ce susţinem astăzi foarte clar şi colegii mei susţin cu aceeaşi tărie - sub nicio formă nu ai dreptul să modifici legi electorale cu două-trei luni înainte de perioada în care pot fi susţinute. Nu există să încalci această linie roşie a democraţiei niciunde în lume acest lucru, indiferent cât de dezvoltată e ţara", a mai precizat Marcel Ciolacu.
Preşedintele interimar al PSD a fost întrebat dacă social-democraţii sunt pregătiţi să revină la guvernare, în contextul în care premierul Ludovic Orban nu ar dori să-şi dea demisia, în aşteptarea unei moţiuni de cenzură din partea PSD, anunţ care i-ar avantaja pe liberali.
Marcel Ciolacu: Nu poţi să nu pui o moţiune de cenzură pe o forţare a democraţiei
Explorează subiectul
Articole Similare

140
Ambasadorul rus la Chișinău transmite un mesaj provocator Republicii Moldova: "Să nu creadă că nu vom răspunde, cum au crezut și ucrainenii"
140

410
De la taxe tăiate la granturi uriașe: planul prin care Guvernul vrea să transforme IMM-urile în furnizori pentru investiții de miliarde
410

1.300
Crin Antonescu îl torpilează pe Ilie Bolojan: 'Este dur doar cu amărâții. Nu a făcut nicio alegere a vreunui liberal autentic'
1.300

1.467
Traian Băsescu consideră o șarlatanie Consiliul de Pace al lui Trump: "Mai și vrea câte un miliard de la găinile internaționale" / Ce ar trebui să facă Nicușor Dan
1.467

3.001
„Se tem să dea soluții”: Zegrean critică CCR și explică ce ar însemna trimiterea dosarului la CJUE
3.001

1.219
Scandal în PSD! Romeo Lungu îl toacă pe Constantin Toma: E la modă să îți ataci colegii de partid ca să apari la știri
1.219

1.514
Ionuț Moșteanu critică primarii supărați pe Guvern și cere reforma administrativă: mai puține localități, mai mulți bani care rămân în local, mai multă autonomie
1.514

3.266
Petrișor Peiu dă bomba în plină revoltă anti-Bolojan: AUR vrea să guverneze cu PNL după 2028!
3.266

4.087
Ne paște recesiunea tehnică! Băsescu avertizează: Situația e mult mai rea! Noi vorbim de bătălia cu deficitul, dar e o altă bătălie care nu se vede
4.087

40
Băluță cere returnarea banilor de la Termoenergetica: Au stat în frig, dați-le banii înapoi!
40

2.645
'Trebuie să-l contrazic, din păcate' - Florin Cîțu demontează teza lui Ilie Bolojan despre deficit: exemplul României din 2021
2.645

38
Victor Negrescu explică votul pe Mercosur din Parlamentul European: Am obținut clauze mai ferme
38

1.594
Comisia JURI a PE începe audierile pentru ridicarea imunității Dianei Şoşoacă (surse)
1.594

















Comentează