Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că fiecare familie din Ucraina care fuge din calea războiului spre România va găsi "alinare şi sprijin", subliniind implicarea, în aceste zile, a reprezentanţilor social-democraţi în diverse acţiuni de tip umanitar, dar şi faptul că e nevoie de "mai mult sprijin concret, dar şi de activarea urgentă a mecanismelor europene de asistenţă".
"Am vorbit cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Bucovina de peste graniţă, din Cernăuţi, şi ne-am rugat împreună pentru sufletul lui Andrei, tânărul de 32 de ani care a murit ca un erou în timpul luptelor cu ruşii. Cuvintele românilor noştri din Ucraina sunt sfâşietoare. Fiecare familie care fuge din calea războiului spre România va găsi alinare şi sprijin! Ceea ce se întâmplă acum la graniţe este o lecţie incredibilă de umanitate!", a transmis Marcel Ciolacu, sâmbătă, într-o postare pe pagina de Facebook.
În context, liderul social-democraţilor a adresat mulţumiri tuturor organizaţiilor PSD din ţară care s-au mobilizat în aceste zile şi au strâns alimente, produse de igienă şi alte articole de strictă necesitate, pe care le împart acum celor de la graniţe, care au nevoie de ajutor.
"Îi felicit pe primarii noştri din localităţile aflate pe traseul de tranzit care s-au implicat din prima clipă şi, împreună cu localnicii, au asigurat paturi, căldură şi mâncare celor care au avut nevoie", a adăugat Ciolacu.
El a evidenţiat şi acţiunile derulate de miniştrii PSD în ultimele ore.
"Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a dispus ca toţi cetăţenii ucraineni care ajung în România şi au nevoie de asistenţă medicală să fie trataţi în sistemul medical românesc. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, lucrează în parteneriat cu producătorii şi fermierii români pentru a pune la dispoziţie alimente de strictă necesitate, dar şi cu un mare lanţ de retail care s-a oferit să asigure locuri de cazare pentru refugiaţi. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a pregătit 600 de locuri de cazare în 7 centre de agrement de la judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova şi lucrează cu 'Salvaţi Copiii' şi UNICEF România pentru a oferi sprijin de specialitate mamelor cu copii. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a mers astăzi în Vama Rădăuţi-Prut şi Costeşti şi a discutat cu autorităţile pentru a informa că toţi cetăţenii ucraineni care vor să muncească în România o pot face timp de 9 luni fără niciun fel de viză de muncă; în plus 3.000 de locuri de cazare sunt pregătite la Botoşani", a precizat Ciolacu.
"Încă există umanitate! E nevoie, însă, de mai multă fermitate, mai mult sprijin concret, dar şi de activarea urgentă a mecanismelor europene de asistenţă şi sprijin!", a mai transmis liderul social/democrat.
Marcel Ciolacu anunță că a vorbit cu românii din Ucraina: 'Fiecare familie care fuge din calea războiului spre România va găsi alinare şi sprijin'
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

507
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
507

330
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
330

1.793
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
1.793

371
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
371

468
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
468

959
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
959

1.480
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.480

490
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
490

2.072
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
2.072

2.946
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.946

993
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
993

475
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
475

1.563
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.563















Comentează