Jurnalista Mara Bănică s-a dezlănțuit la adresa cântăreței Anda Adam. Revenită din Asia Express, emisiune la care ambele vedete au participat, Mara Bănică a spus că Anda Adam e vedeta care i-a lăsat un gust amar.
Nu știam că e așa fițoasă, s-a plâns Mara Bănică
„La un moment dat, cred că n-am plăcut-o pe Anda Adam, pentru că nu am înțeles de ce ai sta la un careu. Acum, să mă scuzați, s-a întâmplat asta, a fost pe post, dar evident că nu puteai da tot… adică dura cam două ore să ne explice cum a dormit. Toți dormeam prost, de ce ar trebui să stăm în picioare, în ploaie, să te auzim pe tine? Mă rog… A fost, pentru mine, concurenta care m-a surprins neplăcut, din toate punctele de vedere. Știți că eu sunt un om direct și spun”, a spus Mara Bănică.„În sfârșit… eu, personal, cunoscând-o de acasă, într-un anumit context, acolo se schimbă lucrurile și nu mă așteptam să fie, până la urmă, așa fițoasă. Toți am trecut prin asta”, a spus concurenta Asia Express.
Câți români s-au uitat la Asia Express pe 22 septembrie 2025
Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediție Asia Express, emisiunea impunându-se ca lider detaşat de audiență, pe toate categoriile de public. Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20.29 – 00.05, Asia Express a condus clasamentul audiențelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, obținând o audiență medie de 6,2 puncte de rating și 24,3% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul al doilea a înregistrat 4,4 puncte de rating și 17% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, emisiunea înregistrând 5,6 puncte de rating și 17,4% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul 2 a obținut 4,3 puncte de rating și 13,5% cotă de piață. Show-ul de la Antena 1 a condus și la nivelul întregului public, obținând 4,8 puncte de rating și 15,3% cotă de piață. Cursa pentru ultima imunitate mare din Filipine a fost în topul preferințelor pe toate segmentele de public și pe intervalul de intersecție cu MasterChef, de la Pro TV, reality show-ul de la Antena 1 înregistrând la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani 6,5 puncte de rating şi 24,1% cotă de piață, clasând Pro TV pe locul secund, cu 4,6 puncte de rating şi 17% cotă de piață. În minutul de aur, 21.53, 1,1 milioane de telespectatori au urmărit aventurile concurenților Asia Express – Drumul Eroilor.


































Comentează