O femeie de 57 de ani și fiul ei în vârstă de 7 ani au fost găsiți morți în casă, marți, în centrul orașului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.
Decesul a survenit prin spânzurare. Anchetatorii sunt la fața locului și încearcă să afle ce s-a întâmplat înainte de tragedie.
Sora femeii de 57 de ani a sunat la 112 pentru că aceasta nu răspundea la ușă și nici la telefon.
La fața locului au venit pompierii, care au spart ușa, iar în interior au găsit cele două cadavre: al femeii de 57 de ani, care a fost profesoară la un liceu din Orșova, și a fiului său, în vârstă de 7 ani. Decesul celor doi a survenit prin spânzurare, potrivit Mediafax.
Polițiștii și procurorii criminaliști sunt la fața locului și verifică ce s-a întâmplat înainte de tragedie.
Surse locale afirmă că femeia, fostă profesoară la un liceu din Orșova, era divorțată de soțul ei, un bărbat de 52 de ani, iar acesta insista să ia copilul pentru a petrece timp și cu el. Deși avea decizie în instanță pentru acest lucru, femeia refuza să îi acorde tatălui acest drept.


































Comentează