Malta are în vedere să solicite returnarea unui dinte de rechin preistoric, oferit cadou prinţului George al Marii Britanii de către naturalistul Sir David Attenborough, ţara insulară argumentând că fosila ar trebui expusă pe teritoriul său, unde a fost descoperită, relatează luni Reuters potrivit Agerpres.
Palatul Kensington a anunţat sâmbătă primirea acestui cadou şi a precizat că dintele uriaş a fost oferit prinţului în vârstă de şapte ani cu ocazia participării lui Attenborough la o vizionare privată, în prezenţa membrilor familiei regale, a celui mai recent documentar al său.
Attenborough a descoperit fosila în timpul unei vacanţe cu familia în Malta, la sfârşitul anilor '60, a transmis palatul.
Vechimea fosilei, descoperită încorporată în calcar galben de consistenţă moale, este estimată la aproximativ 23 de milioane de ani.
Ministrul Culturii din Malta, Jose Herrera, a declarat că dintele ar trebui să fie expus într-un muzeu local şi a promis că "va pune lucrurile în mişcare" pentru recuperarea fosilei.
''Există unele artefacte importante pentru patrimoniul natural maltez care au ajuns peste hotare şi merită să fie recuperate'', a declarat Herrera pentru Times of Malta, fără să ofere detalii despre cum intenţionează să recupereze fosila.
Dintele a aparţinut unui megalodon, o specie dispărută de rechin uriaş, care putea atinge dimensiuni de până la 16 metri.
''Acordăm, pe bună dreptate, multă atenţie artefactelor istorice şi artistice, însă nu se întâmplă întotdeauna la fel cu istoria noastră naturală. În acest sens, sunt hotărât să realizez o schimbare de atitudine", a precizat ministrul.
Malta a fost o colonie britanică până în 1964.
Malta intenținează să ceară returnarea unui dinte de rechin preistoric, oferit cadou prinţului George
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

159
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
159

543
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
543

327
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
327

1.596
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.596

843
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
843

832
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
832

360
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
360

1.221
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.221

79
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
79

1.388
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.388

97
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
97

2.717
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.717

881
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
881
















Comentează