Mai mult de jumătate dintre americani (53%) susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, potrivit unui sondaj realizat în SUA de The Bullfinch Group în parteneriat cu INSCOP Research, în perioada 19 - 23 februarie.
Întrebaţi dacă susţin sau nu includerea României, un aliat al SUA care sprijină politicile americane în lume, în Programul Visa Waiver ce presupune eliminarea vizelor şi pentru cetăţenii români, majoritatea americanilor (53%) au declarat că susţin acest demers, 21% se opun, iar 25% nu şi-au format o opinie, fiind nehotărâţi.
Raportat la opţiunile politice, cel mai ridicat sprijin pentru eliminarea vizelor pentru români se înregistrează în rândul votanţilor democraţi. Astfel, 57% dintre votanţii Partidului Democrat susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, în timp ce 15% se opun, iar 28% sunt nehotărâţi.
Jumătate dintre votanţii Partidului Republican (50%) susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, 29% se opun, iar 21% sunt nehotărâţi.
În ceea ce priveşte sprijinul votanţilor independenţi pentru eliminarea vizelor pentru români acesta este similar celui înregistrat la nivelul populaţiei generale. Astfel, 54% dintre votanţii independenţi susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, în timp ce 21% se opun, iar 25% sunt nehotărâţi.
Programul Visa Waiver al Departamentului pentru Securitate Internă din Statele Unite ale Americii permite cetăţenilor din 40 de ţări să călătorească în SUA în scop de turism sau afaceri pentru o perioadă de 90 de zile fără a avea nevoie de viză.
"Datele noastre arată clar că americanii au o opinie foarte bună despre ţările aliate care susţin politicile SUA în întreaga lume şi că americanii nu percep România ca pe o sursă de imigraţie ilegală. De aceea, majoritatea americanilor susţin includerea României în Programul Visa Waiver; procentul celor care se opun este semnificativ mai mic. De asemenea, este foarte relevant că nu există absolut nicio categorie de populaţie pe care am testat-o în SUA în care procentul celor care se opun eliminării vizelor pentru cetăţenii români să fie mai mare decât procentul celor care susţin eliminarea vizelor", a afirmat Brett Loyd, preşedinte şi CEO al The Bullfinch Group, conform unui comunicat transmis, joi, de INSCOP Research.
La rândul său, Remus Ştefureac, preşedinte Strategic Thinking Group - Grupul de Gândire Strategică, a susţinut că datele pot contribui suplimentar la admiterea României în Programul Visa Waiver.
"Datele arată foarte clar că ponderea populaţiei SUA, a votanţilor înregistraţi, a votanţilor din toate spectrele politice (democraţi, republicani sau independenţi) care susţin eliminarea vizelor pentru cetăţenii români este mai mult decât dublă comparativ cu ponderea celor care se opun eliminării vizelor. Acest lucru poate contribui suplimentar la eforturile de convingere a membrilor Congresului SUA şi ai administraţiei americane de a include România, unul dintre cei mai serioşi aliaţi ai Americii, în Programul Visa Waiver", a spus el.
Sondajul de opinie naţional din SUA a fost realizat în cadrul unui proiect de cercetare susţinut de think-tank-ul Strategic Thinking Group - Grupul de Gândire strategică. Datele au fost culese în perioada 19 - 23 februarie prin interviuri telefonice, volumul eşantionului fiind de 1.044 de votanţi înregistraţi. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%.
Majoritatea americanilor susțin ridicarea vizelor pentru români (sondaj)
București
8°C
Articole Similare

2.608
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
2.608

3.661
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
3.661

1.319
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.319

3.174
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.174

1.793
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
1.793

2.088
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.088

2.363
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.363

2.072
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.072

178
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
178

1.814
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.814

5.471
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.471

6.881
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
6.881

3.161
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
3.161
















Comentează