Oficialităţi ruse au reacţionat vehement faţă de interzicerea în Republica Moldova a unui simbol al invaziei Rusiei în Ucraina, relatează miercuri dpa, după ce preşedinta Maia Sandu a promulgat marţi o lege în acest sens.
Senatorul rus Aleksei Puşkov, şeful Comisiei provizorii a Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) pentru politica informaţională, a ameninţat-o direct pe preşedinta Maia Sandu că ţara sa ar putea sfârşi la "coşul de gunoi al istoriei".
"Ar trebui să fie mai atentă în ceea ce priveşte Rusia şi simbolurile ei, cu atât mai mult cu cât Chişinăul nu poate plăti pentru gazul rusesc", a scris Puşkov pe contul său din Telegram, notează Agerpres.
Republica Moldova, situată între Ucraina şi România, caută să adere la UE după invazia Rusiei în Ucraina. Chişinăul a acordat Kievului ajutor umanitar, dar nu şi de ordin militar. În privinţa conflictului propriu-zis, Republica Moldova s-a declarat neutră şi nici nu s-a alăturat sancţiunilor impuse Rusiei, notează DPA.
La începutul acestei săptămâni, Chişinăul a interzis simbolurile "Z" şi "V", utilizate în sprijinul trupelor ruse care atacă Ucraina, precum şi panglica Sfântului Gheorghe, considerat un semn al susţinătorilor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi al separatiştilor proruşi din Ucraina.
Maia Sandu şi-a justificat interdicţia, argumentând că aceste simboluri divizează societatea. Locul lor este la "coşul de gunoi" al istoriei, a afirmat preşedintele Republicii Moldova într-o conferinţă de presă marţi.
"Simbolurile îşi schimbă sensul în funcţie de context, de realităţi. Simbolurile pe care le incriminăm nu sunt simboluri despre războiul de acum 77 de ani - ele se referă la războiul de azi din Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini şi acţiuni care sunt asociate războiului din Ucraina, care sunt asociate cu uciderea a mii de oameni, cu suferinţele altor milioane de refugiaţi şi care îndeamnă la teroare, distrugeri şi violuri", a declarat Maia Sandu.
Totodată, ea a denunţat propaganda rusă răspândită de Moscova. "Nu putem admite mesaje care denaturează informaţia despre război - e revoltător şi inuman să învinuieşti victimele de suferinţele proprii. Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine - sau chiar azi - pot cere uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi războiul sunt la fel ca cei care nu au condamnat, la vremea lor, pogromurile, Holocaustul sau deportările. Nu uitam aceste pagini tragice şi ruşinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor. Şi nu putem permite ca atrocităţile de azi să fie asociate cu memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, care şi-au dat viaţa pentru pace", a subliniat Maia Sandu, citată de Deschide.md.
În acest sens, Sandu susţine că specularea victoriei din 1945 "pentru a promova astăzi o agresiune militară împotriva Ucrainei" reprezintă o "ofensă adusă părinţilor şi buneilor noştri care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem trăi în pace".
"Acei care folosesc simbolurile războiului pentru a picura ura în conştiinţele noastre şi pentru a semăna vrajba şi divizare în societate vor plăti dur conform legii. Utilizarea acestora este un comportament criminal şi dezgustător. Politicienii care speculează cu simboluri pentru a diviza societatea vor fi penalizaţi. Oamenii publici trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea care le revine pentru păstrarea păcii şi a coeziunii în societate", a adăugat ea.
"În ceea ce priveşte esenţa legii promulgate de Sandu, la fel şi declaraţiile ei despre 'comportamentul criminal' al panglicii Sf. Gheorghe şi 'coşul de gunoi al istoriei", ar trebui să-i reamintim atunci că în acest coş au ajuns mulţi duşmani ai panglicii Sf. Gheorghe. Ar trebui să fie mai atentă când vorbeşte despre Rusia şi simbolurile ei, mai ales într-o situaţie în care Chişinăul nu are cu ce plăti gazul rusesc", scrie Puşkov, una din portavocile cele mai zgomotoase ale Senatului rus în domeniul politicii externe ruse.
A reacţionat şi Serghei Aksionov, liderul prorus al Crimeii anexate de Rusia în 2014, care consideră că "Maia Sandu a decis să o ia pe urmele Ucrainei", conform portalului lv.baltnews.com.
Maia Sandu, luată la țintă la Moscova după interzicerea simbolurilor invaziei din Ucraina: Ar trebui să fie mai atentă în ceea ce priveşte Rusia
Articole Similare

647
Avioanele de vânătoare au escortat un zbor WizzAir. Autoritățile au intrat în alertă după ce pasagerii au primit un mesaj pe telefon
647

1.449
'Ies cu fruntea sus din acest mandat' - Marius Voineag, după retragerea din cursa pentru șefia DNA. Motivul candidaturii pentru Parchetul General
1.449

1.480
Detalii noi în cazul crimelor misterioase din Bulgaria desprinse parcă din filmele de groază: 6 morți și teorii extreme
1.480

1.077
Flagelul violenței extreme în rândul minorilor români scapă de sub control: Atacuri grave comise în Austria și Germania
1.077

1.621
Linia roșie a rachetelor: Israelul avertizează SUA că va ataca independent dacă Iranul o depășește
1.621

5.561
Răsturnare de situație la marile parchete: Alex Florența și Marius Voineag renunță la șefii / Lista candidaților
5.561

2.230
România, la un pas de recesiune? Adrian Câciu (PSD) acuză sabotaj economic și pierderi de miliarde: 'Asta nu vă spun analiștii de carton'
2.230

7.414
Ministrul Sănătății își cere scuze public, după un scandal de proporții: Am greșit!
7.414

3.545
Legea Nordis schimbă regulile jocului: Un gigant al imobiliarelor nu mai poate vinde apartamente pe hârtie pentru finanțarea achiziției de terenuri
3.545

2.389
ANALIZĂ Europa se pregătește de o nouă criză. România încă așteaptă
2.389

1.746
Operațiune în forță în România: Rețea de trafic cu arme de foc letale, aduse din Turcia, destructurată
1.746

2.258
Ministrul Justiției, anunțul înaintea închiderii înscrierilor pentru șefia marilor parchete: Sunt candidați, s-au înscris procurori
2.258

3.190
Mișcare-cheie înainte de numirile șefilor de Parchete: Ministrul Justiției confirmă consultări cu Nicușor Dan
3.190

















Comentează