În ultimele săptămâni Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea a avut mai puţin de zece donatori de sânge pe zi, astfel că pacienţii spitalizaţi care au nevoie de transfuzii au trebuit să facă apel la aparţinători să îi susţină prin donare de sânge, potrivit reprezentanţilor instituţiei.
"Din păcate, din cauza contextului pandemic, numărul donatorilor a scăzut. Până la un moment dat şi adresabilitatea din partea spitalului a fost scăzută, pentru că numărul de internări era scăzut, însă în ultimul timp s-a intensificat cererea din partea spitalului. Din păcate, numărul de donatori a rămas scăzut. Pentru că solicitările erau foarte multe, am fost nevoiţi să apelăm la aparţinători. Adică toţi pacienţii care solicitau sânge din spital au trebuit să vină cu oameni care să îi susţină. De aceea, facem apel către cei toţi cei care sunt dornici să ajute oamenii aflaţi pe patul de spital", a declarat purtătorul de cuvânt al CTS Vrancea, Georgiana Crăciun.
Pentru a sprijini donarea, în ultima săptămână din luna august Centrul de Transfuzie Sanguină a fost deschis şi sâmbăta şi deşi s-au prezentat doar şapte donatori, reprezentanţii CTS Vrancea spun că vor continua această acţiune şi în luna septembrie, în speranţa că numărul donatorilor va creşte.
Începând de marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea s-a raliat campaniei iniţiate de IGSU, "Salvatorii donează pentru viaţă", organizată în contextul aniversării Zilei Pompierilor din România şi, în fiecare zi timp de o săptămână, 20 de pompieri vor veni la Centrul de Transfuzie pentru a dona sânge.
Mai puţin de zece donatori pe zi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Vrancea - Pacienţii spitalizaţi au făcut apel la aparţinători să îi susţină
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

28
1.500 de persoane vor fi instruite pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile în cadrul unui proiect al INSP
28

80
Cercetătorii avertizează: Chatboții AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase
80

97
Avertisment de Ziua Mondială a Rinichiului: Boala cronică de rinichi evoluează adesea fără simptome
97

41
Cea de-a 6-a ediţie a Congresului Dent-X începe astăzi, la București
41

184
VIDEO Atlasul digital al corpului uman, disponibil online: Organele pot fi studiate la o rezoluție fără precedent
184

8.985
VIDEO Ministrul Sănătății anunță o schimbare majoră în sistem: Se întâmplă după 36 de ani de așteptare
8.985

2.762
Descoperirea care ar putea schimba radical lumea sportului: Cercetătorii au identificat o bacterie care poate crește forța musculară
2.762

4.297
Descoperirea care schimbă totul despre miopie: detaliul ignorat care ar putea explica 'explozia' afecțiunii. Și nu, nu sunt ecranele
4.297

2.115
Avertismentul cercetătorilor: cum ne poate afecta iluminatul slab din locuințe
2.115

188
Greșeala pe care o fac milioane de oameni în martie și care agravează alergia la polen
188

1.391
O posibilă 'defecțiune energetică' în creier ar putea explica depresia: Este descoperirea care schimbă modul de diagnosticare
1.391

1.389
Aerul rarefiat de la munte, aliat împotriva diabetului. Cercetătorii au descoperit mecanismul neașteptat din spatele fenomenului
1.389

2.185
Caz unic în medicină: O femeie născută fără vagin și col uterin a rămas însărcinată natural
2.185

















Comentează