Un copil de 9 ani din satul Călugăreni, comuna Mărtiniş, a ajuns duminică la spital după ce a fost atacat de un urs în timp ce se afla cu vacile la păscut şi era însoţit de tatăl său, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.
Potrivit sursei citate, turma de vaci era în apropierea satului, întrucât cei doi o duceau către casă, când un urs l-a atacat "din senin" pe băiat. Acesta a scăpat datorită intervenţiei câinilor şi a tatălui său, care au alungat animalul.
Băiatul a fost dus la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc de către primarul din comună, fiind internat cu mai multe răni la un braţ şi un picior.
Preşedintele Consiliului Judeţean a menţionat că duminică a mai fost un atac în comuna Cârţa, "în cealaltă parte a judeţului", ursul intrând în curtea unui fermier şi ucigându-i un viţel.
Borboly Csaba a avertizat că în perioada următoare va creşte numărul atacurilor şi consideră că Ministerul Mediului trebuie să ia măsuri de prevenire a acestor situaţii.
"România este singura ţară unde, teoretic, pe hârtie există intervenţie în cazul atacurilor de urs, dar şi aceasta este omorâtă de birocraţie, întrucât decizia de extragere se ia foarte târziu. De exemplu, ursul care a atacat un om lângă satul Eliseni, comuna Secuieni, a fost extras numai după trei luni de zile, ceea ce arată că ministerul nu face faţă nici intervenţiei, dar nu există nici prevenţie. Directiva 'Habitat' a Uniunii Europene arată foarte clar, în articolele 14 şi 16, că trebuie să fie şi prevenţie, dar la noi autorităţile încă se gândesc, iar acest lucru nu este benefic, întrucât viaţa oamenilor trebuie să fie primordială. Aştept de la doamna ministru să ia decizii şi măsuri în acest sens, întrucât este singura în măsură să o facă în această ţară", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Harghita.
El a mai arătat că judeţul Harghita "este mândru de urşii săi", dar suprapopularea nu este un răspuns şi nici nu este benefică pentru specie.
Borboly consideră că sistemul de intervenţie nu este unul "oportun" şi că ordinele de extracţie trebuie să se aprobe în funcţie de numărul exemplarelor din judeţul respectiv.
Aceasta este a doua persoană atacată de urs în 2018, în Harghita, în celălalt caz victima fiind un cioban.
Anul trecut, mai multe persoane au ajuns la spital, fiind rănite în incidente similare.
De cele mai multe ori, victimele sunt ciobani aflaţi cu animalele la păscut, persoane surprinse în pădure la cules de ciuperci sau fructe, dar şi oameni care sunt atacaţi în zona culturilor agricole, unde urşii merg în căutare de hrană.
Mai multe atacuri ale urșilor în Harghita - Un copil de 9 ani a ajuns la spital
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

210
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
210

32
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
32

2.236
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.236

1.423
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.423

2.670
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.670

105
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
105

1.304
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.304

1.977
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
1.977

41
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
41

99
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
99

3.119
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.119

3.941
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.941

33
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
33

















Comentează